O stivă de lemne a luat foc într-un sat din Cluj, probabil de la un aparat de sudură
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 07, 2023 0 169
Pompierii din Dej au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat la o stivă de lemne depozitată într-o hală din localitatea Nima.
Apelul de urgență a fost înregistrat în jurul miezului nopții iar la misiune au participat două autospeciale cu apă și spumă. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că aproximativ patru metri cubi de lemne ardeau, dintr-un total de 20 de metri cubi. Intervenția promptă a făcut ca incendiul să nu se extindă și la hala de aproximativ 100 metri pătrați. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Cel mai probabil, incendiul a pornit din cauza scânteilor produse în urma unor lucrări efectuate anterior cu un aparat de sudură.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Amplu dosar de criminalitate organizată privind traficul de droguri de mare risc, instrumentat de DIICOT Cluj, soluționat definitiv cu condamnări de până la 20 de ani
aug. 31, 2026 0
-
Clujean cu peste zece condamnări anterioare, condamnat la peste zece ani de închisoare pentru un nou furt dintr-un hipermarket
aug. 31, 2026 0
