Închide

O miniatură a celui mai vizitat obiectiv turistic din județ a fost expusă în aeroportul din Cluj, cel mai tranzitat din provincie

ActualitateTop News by Actual de Cluj - mai 08, 2023 0 194

O miniatură a celui mai vizitat obiectiv turistic din județ a fost expusă în aeroportul din Cluj, cel mai tranzitat din țară după cel din București.

E vorba de o machetă tridimensională a Salinei Turda, expusă în terminalul de sosiri al aeroportului din Cluj.

Biletele de intrare la Salina Turda costă 50 de lei de luni până vineri, 60 de lei în weekenduri și sărbători legale, iar pensionarii, copiii, elevii și studenții plătesc 30 de lei.

Exploatarea sării la Salina Turda datează din epoca romană. Salina a fost închisă în 1932 şi a fost redeschisă pentru public şi pentru pacienţii cu boli respiratorii în anul 1992.

Prima atestare documentară a Salinei Turda datează din 1271. Mina Terezia a reprezentat principala sursă de aprovizionare până când lucrările miniere au încetat aici în 1932. În perioada 2008-2010, salina a fost modernizată în urma unei investiţii de aproape şase milioane de euro din fonduri europene şi a fost inaugurată în ianuarie 2010.

Pe lângă vizitarea celor trei mine ale Salinei Turda – Rudolf, Terezia şi Ghizela – turiştii pot juca mini-golf, bowling, tenis de masă, pot urca în roata panoramică sau se pot da cu bărcile pe lacul din interior. Salina este cel mai vizitat obiectiv turistic din Cluj, cu sute de mii de plătitori de bilete în fiecare an. În acest an, de Paște, numărul vizitatorilor a ajuns la un nou record, aproape 20.000 de persoane, mai exact 19.821 turiști, cu 80% mai mare decât cel înregistrat de Paște anul trecut.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu