Închide

O mănăstire din Cluj a luat foc, chilii și anexe în flăcări, pompierii cer ajutorul colegilor din alte două județe

Actualitate by Mihai Prodan - aug. 17, 2026 0 437

O mănăstire din Cluj a luat foc, chilii și anexe în flăcări, pompierii cer ajutorul colegilor din alte două județe.

La fața locului au ajuns pompieri din Dej și de la ambele detașamente din Cluj-Napoca, dar au cerut ajutor și de la colegii lor din Bistrița-Năsăud și maramureș. Flăcările, arată pompierii, au cuprins mai multe imobile din cadrul unei mănăstiri din localitatea Casiel-Strâmbu, din comuna Chiuiești. ”Sunt afectate mai multe anexe și chili, la fața locului acționează patru autospeciale pentru stingerea incendiilor și, preventiv, o ambulanță SMURD. S-au solicitat în sprijin autospeciale pentru stingerea incendiilor din cadrul ISU Bistrița Năsăud și Maramureș”, spun aceștia. Din fericire, deocamdată nu sunt persoane care să solicite consult medical.

Revenim cu informații

UPDATE ora 14.45

”Au fost distruse de flăcări două imobile, dintre care unul cu funcțiune tehnica și al doilea cu spații de locuit și alte două imobile, cu funcțiuni mixte, respectiv magazii și spații de locuit) care au avut afectat acoperișul. Nu au fost până în prezent persoane care să solicite consult medical”, arată pompierii.

/

UPDATE Citește și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.

Articole similare