O locuință improvizată din Cluj-Napoca a fost mistuită de flăcări, în această după-masă, un bărbat a suferit arsuri, a fost dus la spital
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 11, 2023 0 1776
O locuință improvizată din Cluj-Napoca a fost mistuită de flăcări, în această după-masă.
Pompierii din Cluj-Napoca au intervenit pentru a stinge un incendiu care a distrus în totalitate o locuință improvizată situată pe strada Remenyik Sandor din Borhanci.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 15:15, iar la misiune au fost alocate două autospeciale cu apă și spumă, dintre care una de mare capacitate, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și o ambulanță SMURD. Echipajele au găsit locuința de aproximativ 20 de metri pătrați cuprinsă de flăcări, astfel că au format imediat dispozitivele de stingere.
Din fericire, un bărbat de 60 de ani a reușit să se autoevacueze la timp din locuință, însă a suferit arsuri la nivelul feței. Acesta a fost transportat la spital. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul de fum improvizat și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile, au arătat pompierii.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Compania de distribuție a energiei electrice din Cluj cumpără pelerine de ploaie de peste un milion de lei
oct. 15, 2026 0
-
Cum explică Inspectoratul Școlar că bugetul pentru rechizite crește la o jumătate de milion de lei după ce necesarul crește cu aproape un sfert într-un an deși prețul e nemodificat de 3 ani: peste o mie de pachete în plus
oct. 15, 2026 0
