Închide

O firmă din Cluj a dat în judecată Primăria Iași, cere milioane de lei prestații neplătite la Campionatul Mondial de Jocuri Electronice

ActualitateTop News by Actual de Cluj - ian. 08, 2024 0 297

Firma Numa Film din Cluj solicită Primăriei Iași 2,3 milioane de lei, prestații neplătite după Esports, Campionatul Mondial de jocuri electronice desfășurat la Iași în august-septembrie 2023. Procesul este deschis la Tribunalul Cluj. Într-un alt dosar, firma clujeană cere și 16.000 de lei penalizări de întârziere. Alte creanțe sunt solicitate de un fotograf din Alba Iulia, care a deschis un alt proces în urma Esports.
Frapează suma uriașă solicitată de cei care au transmis online competiția de la Iași. Publicația Reporter Iași a descoperit că Numa Film avea de încasat în total de la Primăria Iași 950.000 de euro. Condițiile derulării contractelor au fost lipsite de transparență: dacă nu exista dosarul din instanță, ieșenii n-ar fi aflat niciodată că Primăria a acceptat să plătească aproape un milion de euro pentru un serviciu de video-streaming prestat timp de zece zile. Achiziția nu s-a făcut pe SICAP și n-au fost anunțate nici măcar adjudecarea, suma atribuită și condițiile contractuale. S-a invocat o lege specială pentru negocierea directă, deși sunt bani publici.

7IAȘI semnala, în martie 2023, că Numa Film este firma unui consilier al ministrului Fondurilor Europene de la acea dată, Marcel Boloș. Acesta este membru PNL și între timp a devenit ministru de Finanțe.

Până la urmă, Numa Film a făcut din primul contract doar clipul video de 30 de secunde și a facturat pentru acesta 297.500 de lei. Practic, Primăria Iași a plătit 10.000 de lei pentru fiecare secundă din acest clip. Materialul a fost filmat în Palatul Culturii, are câțiva figuranți și e destul de banal ca producție, după cum apreciază publicația.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu