Închide

O femeie de 80 de ani a rămas fără casă, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări

ActualitateTop News by Actual de Cluj - mart. 06, 2023 0 232

O femeie de 80 de ani a rămas fără casă, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută.

O casă din localitatea Sâmboleni, din comuna Cămărașu, a luat foc noaptea trecută în jurul orei 22. La fața locului au intervenit de urgență pompierii. ”Apelul de urgență a venit în jurul orei 22:36, iar la fața locului s-au deplasat echipajele Punctului de Lucru Mociu”, a arătat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj. ”Forțele noastre au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de 80 de metri pătrați. De asemenea, flăcările au afectat și două încăperi, existând posibilitatea ca acestea să se extindă la o anexă gospodărească și la o altă casă situată în aceeași gospodărie. Drept urmare, s-a luat decizia ca forțele sa fie suplimentate cu o autospecială de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca și una de la Dej”.

Între timp, pompierii au reușit să se racordeze la un hidrant situat în apropiere și nu a mai fost nevoie de celelalte autospeciale. Aceștia au împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Paramedicii SMURD au evaluat o femeie de 80 de ani, însă nu a fost necesar transportul la spital. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la jarul căzut din sobă, au precizat pompierii.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu