O femeie a fost condamnată ieri la închisoare, în Cluj, după ce i-a furat vecinei banii de pe card, pe care l-a înrolat pe propriul telefon
ActualitateTop News by Actual de Cluj - oct. 15, 2024 0 266
O femeie a fost condamnată ieri la închisoare, în Cluj, după ce i-a furat vecinei banii de pe card, pe care l-a înrolat pe propriul telefon.
Conform actelor de la dosar, victima a arătat că, în urma decesului fratelui său, a încasat suma de 46.600 lei cu titlu de despăgubire și că, după ce a cheltuit o parte din bani, a decis ca restul sumei de bani să o depoziteze într-o unitate bancară. Prin urmare, în cursul verii anului 2020, s-a deplasat la o agenție bancară unde a depus suma de 30.000 lei în contul bancar deschis cu acea ocazie. A mai precizat că, deoarece nu are cunoștințele necesare, a fost asistată de o vecină. Victima a arătat că, după efectuarea operațiunii bancare, vecina i-a propus să îi instaleze pe telefonul personal o aplicație pentru a-i facilita efectuarea de tranzacții, aspect cu care a fost de acord. Cu toate acestea, a menționat că sus numita nu a reușit să instaleze aplicația pe telefonul ei mobil, motiv pentru care i-a restituit cardul și terminalul. Ulterior, după aproximativ o lună sau două, a verificat soldul contului bancar și a observat lipsa unei sume însemnate de bani, bănuind că vecina, profitând de contextul instalării aplicației BT Pay, a folosit datele cardului ei și mai apoi a efectuat tranzacțiile respective – ceea ce s-a dovedit a fi adevărat, chiar dacă vecina, confruntată, a negat. Prejudiciul a fost calculat la mii de lei.
Furtul femeii a fost ușor de dovedit, căci anchetatorii au cerut date de la bancă, inclusiv un extras de cont în care s-au văzut mai multe transferuri bancare între contul victimei și cel al vecinei. Fiind audiată, inculpata a recunoscut în fața anchetatorilor săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. În concret, a menționat că, la data faptelor, era prietenă cu victima și locuiau în același imobil. După descoperirea faptelor, a menționat că nu a recunoscut comiterea lor, dar după ce victima a obținut un extras de cont și a observat că sumele de bani au fost transferate în contul ei a confirmat persoanei vătămate că a comis faptele. În fine, a mai arătat că prejudiciul efectiv a fost recuperat în totalitate prin plăți periodice realizate către victimă.
Femeia a fost condamnată la trei luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată- 8 acte materiale și la o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată – 8 acte materiale. Instanța a contopit cele două pedepse și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 5 luni închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă, în final rezultând pedeapsa de un an și șase luni de închisoare, cu suspendare. Decizia a fost luată ieri de Tribunalul Cluj și e atacabilă cu apel în 15 zile.
