Închide

O expoziție la Cluj despre evenimentele din 1989 îți arată cum s-a văzut Revoluția la televizorul cu mileu

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 21, 2019 0 942

O expoziție care evocă Revoluția din 1989 la Cluj dar și modul în care populația s-a raportat la aceasta – ori prin ieșirile în stradă ori prin urmărirea pasivă la televizor – se deschide diseară la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

Curatorii expoziției au adus în încăperile muzeului mobilier de pe vremea comuniștilor, inclusiv nu mai puțin de cinci televizoare cu mileurile și bibelourile ori peștii din sticlă aferenți, o bibliotecă pe care au populat-o cu almanahuri vechi de patru decenii, cărți așișderea și chiar un volum de lux care cuprinde cuvântările lui Ceaușescu la diverse evenimente de stat, traduse în engleză și numit, cum altfel, ”România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate”. Pe lângă acestea, două fotolii din aceeași eră, o măsuță de cafea și chiar un telefon cu disc, bineînțeles, nefuncțional. Acestei mizanscene i se adaugă un șir de scaune aparent banale, din furnir – totul e făcut însă pentru ca vizitatorii să înțeleagă cum o mare parte a populației a luat parte la Revoluție în urmă cu 30 de ani, urmărind din fotolii sau canapele, ori poate scaune, desfășurarea revoluției, la televizor ori la radio. Ajută în acest sens faptul că, cu excepția a două dintre cele cinci televizoare care oricum nu funcționează, nici unul dintre obiecte nu face parte din patrimoniul muzeului, astfel că vizitatorii sunt încurajați să le folosească în timp ce urmăresc pe pereți proiecții ale imaginilor difuzate de televiziunea publică în tulburea zi 21 decembrie 1989.

”Expoziţia porneşte de la ideea de sacrificiu uman, urmărind drama tuturor celor care au participat, direct sau indirect, la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989.  Fiind o expoziţie de concept, ea este bazată mai degrabă pe impactul emoţional prin stimulare senzorială și mai puțin pe relatarea de fapte, mărturii sau interpretări ale evenimentelor din decembrie 1989. Într-un mod subiectiv, sobru şi decent, vom pune accent pe drama personală, promovând gândirea critică şi declanșând o dezbatere internă asupra datoriei civice în epoca contemporană”, spun reprezentanții instituției.
”Ca muzeu de istorie, avem obligația morală și profesională să marcăm comemorarea a trei decenii de la evenimentele din Decembrie 1989. În acest scop, ne-am propus un proiect ambițios, care a implicat mulți parteneri și luni de muncă, concretizat în realizarea unui concept expozițional aparte, prin care încercăm să (re)transmitem emoția acelor zile ,,fierbinți’’ de iarnă. Dincolo de întrebări și răspunsuri, personale sau de interes științific, MNIT își propune prin acest eveniment să se adreseze în primul rând celor care nu au participat în mod direct la revoluţie, cărora vrem să le trezim interesul față de acest moment istoric esențial şi să-i ajutăm să-şi caute propriile răspunsuri, fără a le impune un anumit punct de vedere”, precizează Felix Marcu, directorul MNIT Cluj.

 

Portretul montat pe perete are o poveste a lui, pe care vă lăsăm să o descoperiți.

Expoziția se deschide diseară la ora 18 la MNIT și rămâne deschisă timp de o lună. Aici detalii:

Expoziție la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, despre Revoluția din 1989, după trei decenii. Piesa centrală, hainele unui clujean împușcat în cap. ”Nu i se recunoaște fața, în locul lui ar fi putut fi oricine”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu