Închide

O comună din Cluj e pe lista celor șapte contracte de finanțare semnate ieri pentru investiții în rețelele de gaz

Administrație by Actual de Cluj - mai 23, 2023 0 317

O comună din Cluj e pe lista celor șapte contracte de finanțare semnate ieri pentru investiții în rețelele de gaz, de către Ministerul Dezvoltării.

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat primele șapte contracte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de un sfert de  miliard de lei – mai exact 247.292.623,48 de lei – finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Acestea fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 164 de unități administrativ-teritoriale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar preluate prin OUG nr. 40/2022, întrucât valoarea lor a excedat plafonul alocat POIM. Cele șapte proiecte totalizează 310,12 km de conducte de gaze, care vor deservi 13.517 gospodării.

Aceasta în condițiile în care 70% dintre localitățile din România nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Unul dintre cele șapte contracte se referă la înființarea rețelei de alimentare cu gaze în comuna clujeană Sâncraiu, unde a fost alocată o sumă de aproape 28 de milioane de lei, mai exact 27,98 milioane de lei.

Nr. crt. Nr. CF Data ID Județ UAT Denumire obiectiv de investiţii AA /AI sau CF Suma alocată
  TOTAL 7 247,292,623.48
1 1,319 18/05/2023 13675 BOTOȘANI STĂUCENI Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Stăuceni, județul Botoșani CF 24,166,644.58
2 1,320 18/05/2023 14473 CLUJ SÂNCRAIU Înființare rețea de alimentare cu gaze naturale în comuna Sâncraiu, județul Cluj CF 27,986,382.22
3 1,321 18/05/2023 14643 COVASNA TÂRGU SECUIESC Înființarea, extinderea și modernizarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale, Municipiul Târgu Secuiesc, și satul aparținător Lunga, județul Covasna CF 48,127,257.82
4 1,322 18/05/2023 13747 IAȘI DELENI Continuare lucrări înființare distribuție gaze naturale în comuna Deleni, județul Iași CF 34,708,429.23
5 1,323 18/05/2023 14714 SIBIU RĂȘINARI Dezvoltarea de sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale în comuna Rășinari din jud. Sibiu CF 33,347,835.76
6 1,324 18/05/2023 14557 TELEORMAN GRATIA Înființare sistem distribuție gaze naturale în comuna Gratia, județul Teleorman CF 34,055,997.06
7 1,325 18/05/2023 14728 VRANCEA VULTURU Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Vulturu, județul Vrancea CF 44,900,076.81

Nici un comentariu

Scrie un comentariu