O clujeancă obține în instanță declararea ca abuzivă a comisionului de gestiune a creditului și dobânda variabilă, obține banii înapoi pe un contract de credit vechi de aproape 20 de ani

Proces neobișnuit la Cluj, o clujeancă a atacat contractul de credit obținut la bancă după 20 de ani, a obținut câștig de cauză după ce a arătat că dobânda variabilă și comisionul de administrare sunt abuzive, instanța obligă banca să dea banii înapoi. Sentința a fost dată ieri la Judecătoria Cluj-Napoca.

Reclamanta a cerut instanței să constate caracterul abuziv și în consecință nulitatea absolută a două clauze din contract – încheiat în 2006 – care se referă la dobânda variabilă și respectiv la comisionul de administrare a contului. Instanța a admis ieri cererea de chemare în judecată, caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a celor două clauze – referitoare la dobânda variabilă raportat la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în funcţie de costul resurselor sale și respectiv caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute privind comisionul de gestionare a creditului de 0,20%.

Instanța a obligat banca să restituire reclamantei toate sumele percepute peste dobânda fixă de 10.90%/an, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data perceperii fiecărei sume şi până la data restituirii efective, dar și restituirea în favoarea reclamantei a sumei totale de 3.049 lei încasate cu titlu de comision gestionare credit, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data perceperii fiecărei sume şi până la data restituirii efective. Decizia, luată ieri, e atacabilă cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Conform actelor de la dosar, consultate de actualdecluj.ro, reclamanta a arătat că în iunie 2006 a încheiat cu banca un contract de credit pentru 22.000 lei pentru 120 de luni și a arătat că acest contract ”conține numeroase clauze abuzive”. Mai exact un articol prevede că banca acordă un credit cu dobândă variabilă de 10,90% pe an. În ceea ce priveste dobânda variabila, s-a învederat ca această clauza este abuzivă pentru ca permite profesionistului să modifice în mod unilateral dobânda dupa propriul interes financiar. Reclamanta nu a contestat dreptul băncii de a încasa dobânda, ceea ce s-a contestat a fost clauza privind dobânda variabila, deorece asa cum a fost stipulat în contract banca are dreptul sa modifice oricând si fără vreo justificare nivelul dobânzii. Astfel, concomitent cu constatarea ca abuziva a clauzei privind dreptul paratei de a modifica în mod unilateral nivelul dobânzii, s-a solicitat să se constate că dobânda din acest contract de credit este de 10,90% / an, pe întreaga durata de creditare, având în vedere că la data când a semnat contractul de credit acesta a fost cuantumul dobânzii prevăzute în contract. ”Așadar , așa cum a fost încheiat acest contract de credit, pârâta avea dreptul să modifice nivelul dobânzii , în mod unilateral, oricând , fără consimțământul reclamantei, arbitrar și fără a avea un element cert care să ofere posibilitatea să anticipeze costul acestui contract de credit. Prin urmare, contractul de credit încheiat cu pârâta a fost încheiat fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natură contractului sau să negocieze clauzele acestui contract de credit. De altfel, contractele de credit sunt contracte de standard , preformulate, de adeziune care nu dau posibilitatea consumatorului să le negocieze cu instituția bancară”, a arătat reclamanta. ”În ceea ce privește dobânda variabilă , s-a arătat că este abuzivă pentru că îi permite unilateral pârâtei să modifice nivelul dobânzii , fără acordul reclamantei. În aceste condiții , acest contract de credit a creeat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților , în defavoarea reclamantei deoarece nu a avut posibilitatea să anticipeze costurile acestui contract, întrucât banca a modificat unilateral nivelul dobânzii . Mai mult decât atât, această clauză contractuală nu a fost negociată cu reclamanta fiind astfel încălcată legea 193/2000”.

În ceea ce priveste comisionul de gestiune credit, s-a arătat că art. 8 din contract prevede că „împrumutatul va plăti Băncii comision lunar de gestionare a creditului, la data prezentei de 0,20%. Reclamanta a precizat că nici acest comision nu a fost negociat cu reclamanta, astfel încat si clauza contractuală privind acest comision este abuzivă.

De cealaltă parte, banca a precizat că reclamanta a încheiat cu aceasta în 2006 un contract de credit prin care i-a acordat reclamantei un împrumut în cuantum de 22.000 lei, pe o perioadă de rambursare de 120 de luni. În ceea ce privește contractul de credit, au fost discutate condițiile de acordare a creditului precum și toate aspectele relevante care incumbă părților în baza unui astfel de angajament. Totodată, contractul semnat de către părți a fost însoțit de graficul de rambursare – însușit de către reclamantă prin semnătură, înscris ce cuprindea, de asemenea, toate costurile creditului detaliate pe fiecare lună (dobânda si comisioane), astfel cum urmau a fi percepute. ”Cu toate că nu au fost semnalate reclamații sau solicitări din partea reclamantei, aceasta a înțeles să atace convenția de credit la mai bine de 17 ani de la data semnării acestuia, solicitând în mod nejustificat reducerea prețului agreat de părți în 2006”, a reclamat banca. Pârâta a precizat că reclamanta a rambursat anticipat creditul în 2014. Banca a mai arătat că instanța nu poate interveni în mecanismul contractual pentru că astfel ar încălca principiul ”pacta sunt servanda”  – contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante – consacrat de Codul Civil de la 1864.
Banca a mai arătat că dispozițiile contractuale contestate de către reclamantă nu pot face obiectul controlului caracterului abuziv având în vedere că fac parte din obiectul principal al contractului, sunt clare și inteligibile și sunt criticate din perspectiva caracterului adecvat al contraprestației Băncii față de cuantumul plătit de reclamantă în temeiul lor.

Cum a decis instanța că dobânda variabilă și comisionul de gestiune a contului sunt abuzive:

Clauzele considerat abuzive:
art. 7 din Contract – Condiții Particulare, „Creditul se acordă cu o dobândă variabilă de 10.90% pe an.”
art. 8 din Contract – Condiții Particulare „Împrumutatul va plăti băncii comision lunar de gestionare a creditului, la data prezentei: 0,20%.”
Art. 3.4 din Contract – Conditiile Generale, prevede că ”pe parcursul utilizării și rambursării creditului, banca poate indexa procentul de dobândă, în funcție de costurile resurselor sale”.

Încheierea contractului de credit a avut loc anterior intrării în vigoare a Codului Civil din 2011, motiv pentru care raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864.

Motivarea instanței:
Instanța va analiza incidența clauzelor abuzive în raporturile contractuale dintre părți, în conformitate cu Legea nr. 193/2000, în forma republicată la data încheierii contractului de credit, potrivit principiului tempus regit actum, reglementare cu caracter derogator de la prevederile Codului civil și a Codului de procedură civilă și în conformitate cu Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Instanţa reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori: Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, în vigoare la data încheierii contractului, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori: O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Când un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În fine, potrivit pct. 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul; (…) i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant; (…).”
În speţă, instanţa reţine în primul rând că este aplicabilă Legea nr. 193/2000, având în vedere calitatea de consumator a reclamantei şi de profesionist a băncii, astfel cum sunt aceste noţiuni definite în art. 2 din același act normativ.
Este evident că banca este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidenţa legilor privind protecţia consumatorilor, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale.
Reclamanta este consumator în sensul aceleiaşi legi, întrucât în contractele încheiate cu banca a acţionat în scopuri personale, exterioare oricărei activităţi profesionale, creditul fiind contractat în vederea satisfacerii unor nevoi personale nenominalizate, conform art. 2 din Contract.
Astfel cum reiese din dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, elementele principale ale definirii şi totodată ale identificării unei clauze ca abuzive sunt: lipsa de negociere, dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului şi încălcarea exigenţei de bună-credinţă. La acestea se mai adaugă utilizarea listei clauzelor abuzive (anexele 1 şi 2 ale Legii).
Totodată, instanța trebuie să stabilească dacă clauzele în discuție privesc obiectul principal al contractului, prin acesta înțelegându-se prestațiile esențiale ale contractului și, ca atare, care îl caracterizează.
Instanța reține că un contract poate cuprinde clauze prin care sunt stabilite prestaţii esenţiale, care caracterizează contractul şi fără de care acesta nu ar putea să existe din punct de vedere juridic, dar şi clauze cu caracter accesoriu, care nu sunt de esenţa raportului contractual. Stabilirea caracterului esenţial sau accesoriu al unei clauze contractuale trebuie realizată în urma unei interpretări stricte, în lumina dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene. În cazul unui contract de credit bancar, prestaţiile esenţiale sunt doar acelea în lipsa cărora acesta nu ar mai putea exista din punct de vedere juridic.
Astfel, raportat la cele explicitate pe larg anterior, instanța constată că dreptul băncii de a modifica unilateral procentul dobânzii aplicabile, precum și perceperea comisionului de gestiune nu reprezintă obiectul principal al contractului.
Revenind la analiza condiţiilor pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în ceea ce priveşte cerinţa lipsei oricărei negocieri a părţilor contractante cu privire la clauzele pretins abuzive, instanţa constată că prevederile contractuale supuse analizei au un caracter preformulat, astfel că, în conformitate cu art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, pârâtei îi revine obligaţia de a proba faptul că acestă clauză a fost negociate.
Cu toate acestea, o asemenea probă nu a fost făcută, astfel că instanţa va considera clauzele în discuţie ca nefiind negociate cu consumatorul.
Mai mult, analizând și jurisprudența CJUE, instanța reține că aceasta a statuat că simplul fapt că consumatorul a semnat întregul contract nu este suficient pentru a răsturna prezumția potrivit căreia clauzele redactate în prealabil de profesionist nu au făcut obiectul unei negocieri individuale, dat fiind că semnarea întregului contract nu este de natură să dovedească faptul că clauzele contestate de consumatorul respectiv au făcut efectiv obiectul unei astfel de negocieri între profesionist și acesta. Astfel, a considera în mod automat că simpla semnare a contractului este o dovadă a existenței unei negocieri individuale a clauzelor contractuale ar însemna ca art. 3 alin. (2) din Directiva 93/13, în special ultimul paragraf al acestuia, să fie lipsit de efectul său util.
În fine, și în doctrină s-a arătat că „proba caracterului negociat al clauzei trebuie să conducă la concluzia că o anume clauză a făcut obiectul unei dezbateri care ar fi putut genera o modificare a sa, şi nu doar a unei dezbateri care a dus doar la o înţelegere mai bună a consecinţelor grave pentru consumator”.
Drept urmare, instanţa reţine că nu s-a probat faptul că reclamanta a negociat în mod concret clauzele contractuale contestate în cauza dedusă judecăţii, fiind îndeplinită astfel condiţia lipsei oricărei negocieri.
Raportat la cea de-a doua condiţie, respectiv existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, această din urmă condiţie urmează a fi analizată în continuare.
Cu privire la clauza prevăzută de art. 7 din Condițiile particulare ale Contractului, instanța o va analiza coroborat cu art. 3 din Condițiile generale – referitor la posibilitatea băncii de a indexa procentul de dobândă, întrucât reclamanta a solicitat constatarea caracterului abuziv al acestei clauze raportat la posibilitatea băncii de a modifica unilateral cuantumul dobânzii, care este detaliată de art. 3 din Condițiile generale ale Contractului de credit. (f.52)
Instanţa reține că nu sunt stabilite criterii precise, neechivoce, previzibile pentru consumatorul mediu, în raport de care să se poată aprecia, în mod rezonabil, modalitatea în care va interveni evoluţia ratei dobânzii, aceasta depinzând, în realitate, de manifestarea de voinţă unilaterală a comerciantului. Clauza contractuală menţionată permite unităţii bancare să treacă la modificarea unilaterală a dobânzii fără a exista un cadru previzibil în acest sens şi dincolo de orice manifestare de voinţă din partea consumatorului.
Astfel, clauza respectivă prezintă o redactare deficitară, prin modalitatea vagă, imprecisă în care se stabileşte atât posibilitatea băncii de a interveni unilateral, modificând dobânda, cât şi criteriile în raport de care această revizuire urma a fi realizată, interpretările susceptibile de a fi atribuite clauzei evidenţiate conducând la atingerea semnificativă a echilibrului contractual, câtă vreme consumatorul nu are nicio posibilitate de a pune în discuţie temeinicia motivelor ce stau la baza unei eventuale modificări a dobânzii sau de a influenţa sau controla în vreun fel aceste sume sau factorii care ar duce la creşterea dobânzii, tot astfel cum nu are nicio posibilitate de a refuza plata noilor dobânzi.
Nu se poate cunoaşte nici de către consumator şi nici de către instanţa de judecată care sunt posibilele modificări ce pot interveni și cum vor influența ele, cel puțin estimativ, costul final al creditului. Necesitatea existenţei acestor menţiuni în cuprinsul contractului se circumscrie obligaţiei profesionistului de informare a consumatorului reglementată de dispoziţiile legale în materie, fiind, în acelaşi timp o consecinţă a dreptului consumatorilor de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, cu indicarea exactă a preţurilor şi tarifelor şi, după caz, a condiţiilor de garanţie.
Prin inserarea clauzei arătate, potrivit cărora este posibilă modificarea procentului dobânzii, în funcţie de costul resurselor băncii, criteriu netransparent, aflat exclusiv la latitudinea băncii, se instituie avantaje pentru pârâtă, fapt ce determină o încălcare evidentă a intereselor economice ale reclamantei, aceasta fiind nevoită să achite o sumă mai mare decât cea stabilită iniţial.
În plus, se poate observa că aceste fel de clauze sunt considerate în mod expres abuzive chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, şi anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivaţii întemeiate. Or, contractul în discuţie nu face referire la vreun motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu variabilitatea dobânzii atrage caracterul abuziv al clauzei contractuale, ci lipsa unor criterii clare şi independente de voinţa părţilor care să determine modificarea dobânzii de bază, instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale cuprinse la art. 7 din Condițiile particulare ale contractului (raportat la art. 3 din Condițiile generale) referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în funcţie de costul resurselor sale.
În cauza (…) Curtea a stabilit că ”Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în urma constatării caracterului abuziv al clauzelor care definesc mecanismul de stabilire a ratei dobânzii variabile într-un contract de împrumut precum cel în discuție în litigiul principal și atunci când acest contract nu poate continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive în cauză, anularea contractului menționat ar avea consecințe deosebit de prejudiciabile pentru consumator și nu există nicio dispoziție de drept național cu caracter supletiv, instanța națională trebuie să adopte, ținând seama de ansamblul dreptului său intern, toate măsurile necesare în vederea protejării consumatorului de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului menționat le-ar putea provoca. În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, nimic nu se opune printre altele ca instanța națională să invite părțile să negocieze în vederea stabilirii modalităților de calcul al ratei dobânzii, cu condiția ca aceasta să stabilească cadrul negocierilor respective și ca ele să urmărească stabilirea unui echilibru real între drepturile și obligațiile cocontractanților, ținând seama printre altele de obiectivul protecției consumatorului care stă la baza Directivei 93/13.”
Astfel, atunci când un contract încheiat între un profesionist și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, Curtea a admis că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu se opune ca instanța națională, în temeiul principiilor din dreptul contractelor, să elimine clauza abuzivă prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv, în situații în care invalidarea clauzei abuzive ar obliga instanța să anuleze contractul în ansamblul său, expunându-l prin aceasta pe consumator unor consecințe deosebit de prejudiciabile, astfel încât acesta din urmă ar fi în acest fel penalizat. O asemenea înlocuire este deplin justificată în lumina finalității Directivei 93/13. Astfel, ea este conformă cu obiectivul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, întrucât această dispoziție urmărește să înlocuiască echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților cu un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea între aceste părți, iar nu să anuleze toate contractele care conțin clauze abuzive (a se vedea printre altele Hotărârea din 30 aprilie 2014 (…) .
Pentru aceste motive, ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzei referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral cuantumul dobânzii variabile, instanța reține că în raporturile dintre părți se va aplica nivelul dobânzii fixe de 10.90%/an.
Interdicţia de a stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, stabilită prin art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 în sarcina comercianţilor, are, indubitabil, caracter de ordine publică, fiind stipulată printr-o normă care vizează disciplina contractuală în relaţiile cu consumatorii. Jurisprudenţa constantă a CJUE în acest domeniu instituie nu doar posibilitatea, dar chiar obligaţia instanţei naţionale de a analiza din oficiu eventualul caracter abuziv al clauzelor din contractele încheiate de comercianţi cu consumatorii. Prin urmare, nulitatea care rezultă din încălcarea acestei norme este absolută, de ordine publică, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, ceea ce presupune restituirea prestaţiilor executate.
Aşa fiind, faţă de soluţia de constatare a nulităţii absolute a clauzelor abuzive în sensul anterior arătat, sancţiunea nulităţii absolute producând efecte retroactive, încă de la data la care clauzele contractuale au fost convenite, instanţa va da eficienţă principiului restituirii prestaţiilor executate în temeiul clauzelor nule şi va obliga pârâta să restituirea reclamantei toate sumele percepute peste dobânda fixă de 10.9%/an.
În ceea ce privește dobânda legală aferentă acestei sume de bani, instanța reține că aceasta este penalizatoare
(…)
În cauză părțile nu au convenit vreo clauză penală, astfel că pârâta (debitoarea unei obligații bănești) datorează dobânda penalizatoarea, în cuantumul prevăzut de lege. (…)
În ceea ce privește comisionul de gestiune credit prevăzut de art. 8 din Contractul de credit – Condiții particulare, instanţa reţine că banca nu a definit comisionul de gestiune şi scopul, finalitatea sa economică, astfel încât, aparent, este un cost semnificativ încasat peste dobânda contractuală deja percepută şi pentru care banca nu a justificat contraprestaţia.
Perceperea acestui comision nu este justificată de o contraprestaţie clară a băncii. Or, atât timp cât consumatorului i se pretinde plata unui comision de gestiune, fără o justificare contractuală a activităţii prestate, instanţa constată că o asemenea clauză creează în detrimentul împrumutatului un dezechilibru de contraprestaţii, întrucât cuantumul comisionului este semnificativ, raportat la suma acordată cu titlu de împrumut.
Instanța reține că această clauză nu a fost redactată într-o modalitate clară şi uşor de înţeles, atât timp cât nu a fost precizat, nici măcar într-o manieră sumară, ce reprezintă în concret. Din această perspectivă se va reține incidența în cauză și a hotărârii pronunțate de CJUE în cauza (…) în cuprinsul căreia s-a reținut că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune ca acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează a fi suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul acestor sume. Această hotărâre nu trebuie înțeleasă în sensul că banca nu trebuie să definească comisioanele percepute, ci doar că o astfel de definiție nu trebuie să cuprindă toate serviciile furnizate în schimbul comisioanelor percepute. Deci, este esențial ca din cuprinsul contractului consumatorul să înțeleagă pentru ce achită un anumit comision, condiție care nu este îndeplinită în cauză.
Având în vedere protecția pe care Directiva 93/13 urmărește să o acorde consumatorului ca urmare a faptului că se află într o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, este necesar ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă nu există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează.
Raportat la jurisprudența comunitară și la conținutul concret al contractului de credit în discuție, instanța reține că acest comision nu permite identificarea serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora și creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor, în contradicție cu cerința de bună-credință, instanţa reţinând şi faptul că potrivit jurisprudenţei constante a C.J.U.E., analizarea caracterului abuziv nu se face prin raportare la existenţa proporţionalităţii între valoarea comisionului şi serviciile prestate de către bancă. De altfel, analizând cuantumul acestui comision, de 3.049 lei, instanța reține că este un cost semnificativ peste cuantumul sumei împrumutate, de 22.000 lei perceput consumatorului, pe lângă dobândă.
În final, instanța precizează că justificarea prestării unor servicii de către bancă în schimbul acestui comision, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la aproximativ 18 ani de la încheierea contractului de credit, nu echivalează cu definirea comisionului în cuprinsul contractului de credit, neprezentând relevanță din perspectiva caracterului abuziv al acestei clauze.

Față de cele reţinute, instanţa va constata caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 8 din Contractul de credit (…) , privind perceperea comisionului de gestionare a creditului, la data prezentei de 0,20% şi va dispune înlăturarea din contract a acestor prevederi.

Ca efect al constatării nulităţii absolute, părţile trebuie repuse în situaţia anterioară, astfel că pârâta (…) va fi obligată la restituirea în favoarea reclamantei a sumelor plătite de aceasta cu titlu de comision de gestiune, în cuantum de 0,20% pe lună. Potrivit susținerilor pârâtei, necontestate de reclamantă, care și-a precizat cererea de chemare în judecată la termenul de judecată din data de 8 aprilie 2025, cuantumul acestei sume este de 3.049 lei, urmând a fi obligată pârâta la restituirea către reclamantă a acestei sume.
În ceea ce privește dobânda legală aferentă acestei sume de bani, instanța reține că aceasta este penalizatoare (…) În cauză părțile nu au convenit vreo clauză penală, astfel că pârâta (debitoarea unei obligații bănești) datorează dobânda penalizatoarea, în cuantumul prevăzut de lege.

Decizia instanței:

Admite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta (…), în contradictoriu cu pârâta (…) .

Constată caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 7 din Condiţiile particulare ale contractului de credit nr. 1487910/15.05.2006 prin raportare la art. 3 din Condiţiile generale ale contractului referitoare la dobânda variabilă raportat la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în funcţie de costul resurselor sale.

Constată caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 8 din Condiţiile particulare ale contractului de credit nr. 1487910/15.05.2006 privind comisionul de gestionare a creditului de 0,20%.

Obligă pârâta să restituire reclamantei toate sumele percepute peste dobânda fixă de 10.90%/an, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data perceperii fiecărei sume şi până la data restituirii efective. Obligă pârâta la restituirea în favoarea reclamantei a sumei totale de 3.049 lei încasate cu titlu de comision gestionare credit, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data perceperii fiecărei sume şi până la data restituirii efective. Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune, în eventualitatea exercitării acestei căi de atac, la Judecătoria Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Actual de Cluj