O clădire istorică faimoasă din centrul Clujului va fi restaurată pentru a arăta așa cum era în secolul 18
ActualitateSinteză știri locale by Catalin Suciu - apr. 05, 2017 0 523

La Palatul Banffy din Piaţa Unirii, care găzduieşte sediul Muzeului de Artă, Consiliul Judeţean Cluj va investi în restaurarea faţadelor, informează radiocluj.ro.
Clădirea a fost retrocedată şi în termen de 10 ani urmează să fie înapoiată foştilor proprietari.
În mod normal, legea interzice alocarea de bani publici pentru reparaţii, dacă clădirile sunt în procedură de revendicare.
Preşedintele Alin Tişe, precizează însă că există o prevedere nouă, care permite admistratorului unui imobil să investească în el, dacă faţada reprezintă risc pentru trecători.
„Există o hotărâre a primăriei care a mărit impozitele pentru toţi proprietarii din zona istorică ce nu îşi refaţadizează clădirile. Noi, până acum, am amânat refaţadizarea pentru că Palatul Banffy a fost revendicat pe bucăţi, iar în momentul de faţă am decis să ne conformăm hotărârii Consiliului Local şi să trecem de urgenţă la renovarea exteriorului Muzeului de Artă”, a precizat Tișe.
La un milion de euro a evaluat Consiliul Judeţean Cluj lucrările de reparaţii care urmează să se facă.
Intervenţiile la faţadă vor avea însă nevoie şi de avizul Comisiei Zonale a Monumentelor, care va impune inclusiv culorile în care trebuie vopsită clădirea. Membru al acestei comisii, arhitectul Ligia Subţirică spune că, după refațadizare, Palatul Banffy îşi va recăpăta aerul de secol XVIII.