O casă din comuna Negreni a luat foc noaptea trecută
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 31, 2024 0 140
O casă din comuna Negreni a luat foc noaptea trecută.
La fața locului au intervenit pompierii din Negreni. E vorba de o casă care a luat foc în localitatea Prelucele din comuna menționată. Flăcările s-au manifestat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ zece metri pătrați, fiind lichidate de pompieri. O persoană care a suferit atac de panică a fost evaluată de echipajul SMURD dar a refuzat transportul la spital. La misiunea de stingere a focului au luat parte două autospeciale pentru stins incendii și o ambulanță de prim-ajutor SMURD.
Cauza incendiului s-a dovedit a fi o defecțiune electrică – mai exact o priză defectă în vecinătatea căreia erau depozitate lemne, după cum a precizat ISU Cluj la solicitarea actualdecluj.ro.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbat condamnat la închisoare la Cluj pentru că a încălcat un ordin de protecție, deși relația cu victima fusese reluată în secret
aug. 31, 2026 0
-
Șef de secție la o companie aviatică, condamnat după ce a condus beat pe DN1E60, cel mai periculos drum din Cluj, avea alcoolemie de 5 ori peste limita legală, nu mai are voie să conducă 5 ani
aug. 31, 2026 0
