O casă din Cluj-Napoca a luat foc ieri după-masă
Actualitate by Actual de Cluj - dec. 09, 2021 0 189

O casă din Cluj-Napoca a luat foc ieri după-masă, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric.
Incendiul s-a produs după-masa în jurul orei 15.40, iar la fața locului au intervenit pompierii cu trei autospeciale pentru stins incendii. La fața locului a fost solicitată și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță, pentru a acorda asistență medicală pentru două persoane. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră. Cauza probabilă a incendiului, după cum a arătat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj Ciprian Cornea, a fost efectul termic al curentului electric.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Oficial al Primăriei Cluj, despre stricăciunile după Untold: „La o primă vedere, aș spune că sunt nesemnificative, raportat la numărul de participanți”
aug. 13, 2022 1
-
Femeia care a accidentat mortal două fete pe un trotuar din București, în timp ce conducea după ce consumase alcool, a fost condamnată la 4 ani și jumătate de închisoare. Decizia nu e definitivă
aug. 13, 2022 0