Închide

Numărul autorizațiilor de construcție pentru clădiri rezidențiale în județul din țară cu cea mai scumpă piață imobiliară crește cu aproape zece procente într-un singur an, un record, crește cu 37% în 6 ani

Economie by Mihai Prodan - feb. 18, 2022 1 170

Numărul autorizațiilor de construcție pentru clădiri rezidențiale în județul din țară cu cea mai scumpă piață imobiliară crește cu aproape zece procente într-un singur an și cu peste 13% în șapte ani.

Astfel, datele Direcției Județene de Statistică arată că anul trecut, în 2021, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în Cluj a fost de 2.234, cu peste două sute – mai exact 210 – mai mare comparativ cu anul 2020. Aceasta înseamnă o creștere de aproape zece procente, 9,4%. Este de departe cel mai mare număr de autorizații de construcție emise în ultimii ani la Cluj, o creștere de peste 37% doar din 2015 încoace. De altfel, în ultimii șapte ani în Cluj au fost emise peste 13.500 de autorizații de construcție pentru clădiri rezidențiale.

Mai jos cifrele în fiecare an:

2021: 2.234 autorizații de  construcție emise

2020: 2.024 autorizații de  construcție emise
2019: 1.731 autorizații de  construcție emise
2018: 1.885 autorizații de  construcție emise
2017: 1.703 autorizații de  construcție emise
2016: 2.321 autorizații de  construcție emise
2015: 1.629 autorizații de  construcție emise

Amintim, în decembrie a fost atins aproape un record al numărului de autorizații de construcție pentru clădiri rezidențiale emise în Cluj cel puțin pentru ultimii șase ani, 235 autorizații în total în luna menționată, a doua cea mai mare cifră a ultimilor ani după septembrie 2020, când a fost emisă cu o autorizație mai mult.

Mai precizăm, Cluj-Napoca este orașul din țară cu cele mai scumpe imobiliare, peste Capitală în ce privește prețul cerut de proprietari pe metrul pătrat, peste două mii de euro, aceasta chiar dacă proprietățile stau pe piață aproape trei luni până să fie vândute, cea mai mare perioadă cel puțin din orașele mari din țară.

Citește și:

Aproape record de autorizații de construcție în decembrie în județul din țară cu cea mai scumpă piață imobiliară din țară

Un comentariu

  1. Falsa perceptie !

    De fapt, in Cluj-Napoca exista maxim 100 de norocosi care intr-un an isi pot autoriza construirea unei case.

    Restul pana la 2000 sunt bransamente, reautorizari, extinderi si mansardari si bineinteles BLOCURI !!! Cat mai multe blocuri si ansambluri rezidentiale pentru toti dezvoltatorii imobiliari prieteni ai primarului sau enoriasi din aceeasi parohie.

    Hai cu alegerile !

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.