Închide

„Nu se poate trăi cu salariul minim în România”, spune ministrul Muncii. Propunerea pentru anul viitor vizează creșterea la 3000 de lei

EconomieSinteză știri naționale by Actual de Cluj - sept. 25, 2022 1 101

”Efectiv nu se poate trăi cu salariu minim în România”, spune Ministrul Muncii, Marius Budăi, care precizează că varianta discutată cu partenerii sociali pentru anul viitor e de 3.000 de lei, potrivit news.ro., citat de G4media.

”Cred că se impune să luăm măsura de majorare a salariului minim. Repet, impune şi contextul economic şi cel social”, a declarat, sâmbătă seară, la Digi 24, Marius Budăi.

Acesta a precizat că înţelege temerile medului de afaeri şi ale angajatorilor, dar ”trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să îşi plătească utilităţile ca şi ei, trebuie să îşi ducă copiii la şcoală şi trebuie să îşi hrănească copiii”.

Ministrul a precizat că au pornit discuţiile în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii, propunerea PSD pentru salariul minim fiind de 3.000 de lei. ”

”Propunerea Partidului Social Democrat pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 de lei şi cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică sub 2.800 taxaţi şi 200, nu. Este clar un impact pozitiv, şi asupra angajaţilor şi chiar asupra angajatorilor, pentru că (…) se plâng de lipsa forţei de muncă. Nu putem să… nu putem, efectiv nu se poate, nu se poate trăi cu salariu minim în România”, a mai afirmat ministrul.

Salariul minim brut pe țară este de 2.550 lei pe lună, începând de la 1 ianuarie 2022, iar cel net 1524 de lei.

Un comentariu

  1. Cel mai bine ar fi sa se reduca procentul care se ia din salar, sa fie maxim 20% nu peste 40%, degeaba majoreaza salariile daca din suma primita statul ia jumatate inapoi iar preturile cresc.

Scrie un comentariu