Închide

Nimeni nu lucrează la primăria Cluj-Napoca. E zi de grevă în 36 de județe

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 30, 2015 0 459

Funcționatii din administrația publică locală s-au dus astăzi la serviu, dar nimeni nu lucrează. Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrației, Valer Suciu spune că e zi de grevă generală în administrație la care participă peste 32.000 de funcționati din 36 de județe care cer creșteri salariale de 10% și tichete de masă. Așa că, la primăria Cluj-Napoca este zi oficială de citit presa, singurele servicii asigurate fiind cele de la biroul de decese, naşteri şi căsătorii şi un ghişeu de amenzi care trebuie plătite în 24 de ore, informează Mediafax.

Liderul Sindicatului ”Civitas” din Primăria Cluj-Napoca, afiliat FNSA, Remus Mureşan, citat de Mediafax, a menționat că la greva generală participă 800 de funcționari din primăria clujeană care cer să nu mai fie bătaia de joc a guvernanților și vor salarii decente, conform promisiunilor făcute în campaniile electorale. ”Nu este o acţiune îndreptată împotriva cetăţenilor, ci una care priveşte acordarea unor drepturi pentru salariaţii din administraţia publică locală. Se asigură doar serviciile de la biroul de naşteri, decese şi căsătorii, şi un ghişeu unde se pot plăti amenzile de 24 de ore”, a atras atenția Mureşan, citat de Mediafax.

Deși s-au primit apeluri de la cetățeni, la centrala primăriei, nu răspunde nimeni, cnetralista solidarizându-se cu colegii săi, mai ales că, deși are 38 de ani de muncă, ia un salriu de 1500 lei. Și la alte birouri din primărie, situația este aceeași, se citește presa și se discută despre promisiune făcute de Guvern.

”Guvernul actual a câştigat alegerile cu nişte promisiuni electorale, iar toate revendicările noastre erau cuprinse în aceste revendicări. Au trecut trei ani şi nu au realizat nimic. Acum avem doar două revendicări minime – acordarea tichetelor de masă şi creşteri salariale de 10 la sută pentru salariaţii din administraţia publică locală. La greva generală de o zi declanşată de FNSA în administraţia publică locală participă peste 32.000 de persoane din 36 de judeţe”, a subliniat și Valer Suciu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrației citat de Mediafax.
„La grevă participă funcţionari de la primăriile din 2.800 de comune şi 30 de municipii, precum şi din 20 de consilii judeţene, nefiind adunate semnături de grevă din judeţele Dolj, Olt, Teleorman, şi Călăraşi. În cazul în care revendicările nu vor fi soluţionate, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie va organiza în 27 mai un miting la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, urmând să strângă semnături pentru declanşarea unei greve generale pe termen nedeterminat în luna octombrie”, mai informează Mediafax.

Președintele Klaus Iohannis discută în prima parte a zilei cu liderii sindicaliștilor.

SURSA FOTO: incont.ro 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu