Închide

Nicușor Dan a sesizat CCR pe legea care obligă cluburile să aibă 40% sportivi români: „Sprijinirea sportului se poate face fără criterii de cetățenie”

ActualitateSport by Actual de Cluj - dec. 16, 2025 0 138

presedintele nicusor dan

Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat că a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii unei echipe participante în competițiile naționale oficiale să fie cetățeni români.

Șeful statului a explicat public motivele pentru care a decis să conteste actul normativ. Nicușor Dan a arătat că susține obiectivul de a încuraja sportul românesc și de a sprijini tinerii sportivi formați local, însă consideră că aceste scopuri trebuie atinse cu respectarea Constituției și a dreptului Uniunii Europene.

Potrivit președintelui, legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, consacrate atât în Constituția României, cât și în tratatele europene, prin raportarea directă la cetățenia sportivilor. În același timp, actul normativ ar afecta dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor din alte state membre ale Uniunii Europene la competițiile naționale din România.

Nicușor Dan a mai subliniat că legea nu respectă cerințele de claritate și calitate a legislației, inclusiv prin introducerea unor sancțiuni contravenționale care depășesc cadrul general prevăzut de legislația în vigoare, fără a exista o derogare expresă. Legea prevede amenzi cuprinse între 500.000 și 1.000.000 de lei pentru cluburile care nu respectă pragul de 40% sportivi români.

„Experiența altor state europene și regulamentele UEFA arată că sprijinirea sportivilor formați local se poate face eficient fără criterii bazate pe cetățenie, ci prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare”, a transmis președintele României.

Actul normativ contestat reprezintă o modificare a Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 și a fost inițiat de AUR. Legea a fost cunoscută în spațiul public sub denumirea de „legea Novak”, după numele fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, cel care a emis în 2022 un ordin prin care impunea utilizarea a minimum 40% sportivi români la nivel de seniori și juniori.

Fostul ministru al Sportului, Ionuț Stroe, a catalogat legea drept „un autogol legislativ”, arătând că susținea jucătorilor români în echipele românești nu se face anulând dreptul străinilor de a juca sau prin reguli reguli patriotarde.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu