Negocieri eșuate/ Protestele care au paralizat traficul pe centurile marilor orașe continuă
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - ian. 14, 2024 0 214
Reprezentanții fermierilor și transportatorilor au anunțat, duminică seara, după discuții de câteva ore la Ministerul Finanțelor, că negocierile au eșuat și că protestele vor continua. Mai multe autocamioane și tractoare se află în continuare staţionate în localitatea Afumaţi, pe DN 2, la intrarea în București. Sunt blocate și centurile marilor orașe, circulația rutieră la vama Siret, precum și alte drumuri din țară.
Ora 18.13: Declarații ale reprezentanților protestatarilor după negocierile de la Ministerul Finanțelor: „Ne adresăm celor care sunt în stradă. Dragi colegi, în urma întâlnirii cu domnul ministru al Finanțelor, declarând că nu s-a ajuns la niciun acord motivând legislație europeană. Nu s-au găsit soluții pentru reducerea cheltuielilor bugetare Protestul nostru va continua la nesfârșit (…) Ne trimite domnul ministru la cei care au scris PNRR (…) Totul ține de bai. Toate bugetele primesc bani prin Ministerul Finanțelor. Prin decizii greșite, instituțiile statului sifonează bani, statul trebuie să oprească robinetul. Agențiile primesc bani, dar nu gestionează nimic. Am cerut măsuri clare. (…) Nu s-a vorbit pe cifre, pe impact, absolut nimic. S-a vorbit pe acorduri luate de alți politicieni la Bruxelles. Statul caută să pună cât mai multe taxe. Nu am obținut absolut nimic. Am stat la toate negocierile timpul necesar (…)”
Ora 17.25: Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a redactat o serie de propuneri pentru transporatori în privința RCA, între care posibilitatea de suspendare a contractului, de plată în rate, modificarea modului de calcul al tarifului pentru polițe pe perioade mai mici de 12 luni, potrivit unui document consultat de G4Media.ro, cu măsurile propuse. Detalii pe g4media.ro.
