Închide

Motivarea CNSC după anularea licitației pentru salubrizarea orașului: Supercom a fost favorizată de primărie să câştige licitaţia pentru salubrizarea oraşului

Administrație by Luminiţa Silea - mai 10, 2014 1 1128

Primăria a favorizat,  invocând “vicii de procedură” şi acceptând “erori de înscriere”,  atât oferta cîştigătoare a Supercom cât şi cea a companiei Brantner Vereş la licitaţia de 30 de milioane de euro privind salubrizarea municipiului Cluj-Napoca, în loc să le descalifice. Cu acceptul comisiei de licitaţii cele două companii şi-au modificat ofertele iniţiale, se arată în motivarea deciziei de anulare a rezultatului licitaţiei emisă de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestațiilor (CNSC) la finalul lunii aprilie.

 

 

sursă foto: romanialibera.ro

sursă foto: romanialibera.ro

Acum, primăria aşteaptă ca firmele să atace decizia, iar societățile participante la procedură avor ca administrația locală să ia poziție.  Dacă primăria ar respecta decizia CNSC, contractual ar trebui adjudecat asocierii de firme din grupul german RER, calificate pe locul al doilea.

 

Contractul de salubrizare pentru străzile din oraş – împărţit pe două sectoare, opt ani de zile şi 30 de milioane euro – a fost atribuit de primăria clujeană societăţii Supercom, deţinută de familia milionarului Ilie Ciuclea, un apropiat al liderului partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, după cum susţine presa centrală. Primarul Emil Boc s-a înscris recent în fundaţia Mişcarea Populară, cea care a susţinut înfiinţarea partidului cu acelaşi nume, aşa că media a adus acuze că a fost vorba despre o atribuire pe criterii politice a licitaţiei. Boc a respins acuzele, motivând public că decizia a aparţinut unei comisii de licitaţie formată din oameni profesionişti din cadrul primăriei.

La licitaţie au participat şase ofertanţi, din care daor trei s-au calificat. Comisia primăriei a evaluat ofertele Supercom, asocierii de firme din grupul RER (cu capital german, însă în România, apropiat al unor lideri PDL, după cum informează presa centrală) şi a Brantner Servicii Ecologice. Rosal, Romprest şi Polaris M. Holding au fost descalificate. Supercom a câştigat detaşat ambelele sectoare cu oferta cea mai avantajosă din punct de vedere economic, fiind declarată câştigătoare în 21 martie. Licitaţia primăriei s-a lansat în luna septembrie 2013, însă de atunci caietul de sarcini a fost modificat frecvent în urma unor contestaţii şi decizii a CNSC.

După anunţarea câştigătorului, Rosal, Brantner şi Polaris M. Holding au contestat decizia, iar în 30 aprilie CNSC a cerut primăriei descalificarea ofertei Supercom şi a celei depuse de Brantner.

 

Redevenţa şi cifra de afaceri sunt cele două criterii la care comisia de licitaţie a primăriei trebuie să descalifice atât oferta câştigătoare a Supercom, cât şi pe cea a Brantner-Vereş, situată pe locul II pentru lotul II, consideră CNSC.

 

 

Boc dă vina pe instituțiile de la centru

 

Întrebat fiind dacă va respecta decizia sau dacă o va ataca în instanță, primarul Emil Boc a declarat public în 7 mai că aşteaptă motivarea deciziei CNSC pentru a lua o decizie. Boc a ţinut să menţioneze că evaluarea ofertelor s-a făcut în conformitate cu legea şi că nici un funcţionar din comisia de licitaţie de la salubrizare nu este vinovat. Potrivit primarului, decizia CNSC care obligă primăria să anuleze atribuirea contractului către Supercom nemulţumeşte pe toată lumea şi este convins că firmele vor ataca soluţia CNSC, mai ales că prin decizie atât Supercom, cât şi Rosal şi Brantner trebuie descalificate. “În aceste condiţii ar trebui să se pronunţe instanța şi să dea o decizie care să servească ca model de bune practice”, a spus primarul.

 

 

Boc a invocat necesitatea deciziei instanţei prin faptul că decizia dată de CNSC contrazice modul în care  ANRMAP (Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice care avizează legalitatea documentaţiei de licitaţie) i-a indicat primăriei să evalueze ofertele.

 

Ca să participe pe ambele sectoare, raportat la o cifră de afaceri cumulată, societăţile participante ar fi trebuit să atingă valoarea de 200 de milioane de lei. În documentaţia de liciaţie se atestă că valoarea minimă a cifrei medii globale pentru participarea la licitaţie trebuia să fie de minim 100 de milioane de lei per lot. “Noi nu am evaluat ofertele ţinând cont de o cifră de afaceri cumulată în cazul participării pe ambele loturi, pentru că aşa ne-a cerut ANRMAP. Supercom a avut o cifră de afaceri de 121 de milioane de lei, iar în cazul participării pe ambele loturi am ţinut cont de valoarea cea mai mare a cifrei de afaceri raportată la cerinţa minimă de pe lot, adică minim 100 de milioane de lei, deci Supercom a respectat caietul de sarcini”, a spus directorul tehnic al primăriei, Virgil Poruţiu,  preşedintele comisiei de licitaţie.

 

CNSC  invocă faptul că primăria nu a modificat documentaţia iniţială de licitaţie în conformitate cu cerinţa ANRMAP și nici nu a contestat o decizie a CNSC de anul trecut în cadrul licitaţiei de la Cluj. Prin decizie cererea Supercom de a se modifica criterul legat de cifra de afaceri globală – cumulată în cadrul participări pe ambele sectoare – a fost respinsă.

 

 

CNSC: primăria a favorizat Supercom și Brantner la redevență

 

 

Un al doilea element pentru care CNSC a cerut anularea rezultatului procedurii a fost redevenţa. Despre acest criteriu edilul șef a omis să comenteze public. CNSC a semnalat faptul că reprezentanţii comisiei de licitaţie au avantajat ofertele Supercom şi Brantner-Vereş şi au permis societăţilor ca  în etapa de transmitere de clarificări să-şi modifice modul şi valoarea de ofertare a redevenţei, în condiţiile în care acesta a fost criteriu de evaluare a ofertelor.

 

“Orice corectare/completare a valorii procentuale a redevenţei este în mod evident susceptibilă de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, apect interzis de lege”, se mai arată în motivare.

Comisia de licitaţie a primăriei a acceptat formulele legale invocate de firme, “vicii de procedură” și “erori de înscriere”, permiţând companiilor Brantner şi Supercom să-şi corecteze redevenţa ofertată iniţial, pe parcursul licitaţie, fapt ce contravine legii.

Companiei Brantner i s-a permis să o oferteze în procente, aşa cum cerea caietul de sarcini şi Supercom să-şi corecteze suma minimă anuală ofertată şi garantată în aceasta (nu mai puţin de 355.000 lei anual la valoarea de peste 335.000, cât reieşea cumulând tarifele din fişa de fundamentare pentru fiecare serviciu în parte).

 

sursă foto: www.presalocala.com

sursă foto: www.presalocala.com

“Redevenţa nu este un simplu parametru tehnic sau financiar, ci este un factor de atribuire. Consiliul apreciază că autoritatea contractantă nu avea dreptul de accepta respectiva modificare, prin incidenţa prevederilor art. 201, alin (1) din OUG nr. 34/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”, mai precizează CNSC.

 

Mai mult, Consiliul a reţinut şi critica Brantner referitoare la tarifele propuse de Supercom care conțin  inadvertenţe legate de numărul de muncitori şi de utilaje. Instituția nu a intrat pe fondul speței pentru că specificase deja că Supercom trebuie descalificată pe criteriul cifră de afaceri şi redevenţă.

PNL cere primarului licitații corecte și legale

 

Consilierii PNL au criticat în 8 mai practicile primăriei legate de modul în care s-a derulat licitaţia de 30 de milioane de euro pentru salubrizarea oraşului. Aceștia au cerut primarului să tragă la răspundere vinovaţii. Aceasta în condiţiile în care impasul în care s-a ajuns la licitaţie nu favorizează decât prelungirea actualelor contacte de salubritate fără licitaţie. “Este inadmisibil ca într-un oraş de talia municipiului Cluj-Napoca, condus de un fost premier al României, să planeze în continuare suspiciuni asupra modului în care primăria gestionează licitaţiile. Mai grav este că primarul Emil Boc pasează vina unor instituţii ale statului care au ca rol să vegheze la respectarea legii şi a cheltuirii transpareante a banului pubic sau doreşte ca instanţele de judecată să îi rezolve probleme din propria instituţie. În cinci luni de zile de la organizarea licitaţiei  documentaţia de licitaţie a fost contestată de diferite societăţi care acuzau că administraţia locală a elaborat un caiet de sarcini cu dedicaţie. După fiecare contestaţie, primăria a fost obligată de autorităţile de la centru să modifice documentaţia de licitaţie. Rezultatul licitaţiei a fost anunţat după perioada legală în care comisia de licitaţie trebuia să evalueze ofertele. Acum, o decizie luată de comisia de licitaţie este anulată de o instituţie independentă având competenţa soluţionării contestaţiilor în cadrul procedurilor de achiziţie publică. Cineva a greşit şi trebuie să răspundă pentru asta.  Să nu uităm că s-a scos la licitaţie un contract de 30 de milioane de euro pentru curăţarea străzilor din oraş şi de aceea selectarea firmei câştigătoare ar fi trebuie să se facă responsabil şi legal”, a arătat grupul PNL din Consiliul Local.

 

Primăria se apară printr-un comunicat

 

După acuzele PNL, primăria a transmis un comunicat de presă, tot în 8 mai, prin care îşi asuma eventuala atacare a deciziei CNSC în instanţă. Aceasta în condiţiile în care decizia presupune descalificarea câştigătorului Supercom, a ofertei Brantner şi menţinerea deciziei iniţiale a comisiei de licitaţie privind descalificarea Rosal, plus continuarea procedurii de licitaţie adică declarea drept câştigătoare a ofertei grupului de firme RER.  În comunicat se fac precizări cu privire la criteriul cifrei de afaceri, administraţia locală susţinând că a evaluat corect oferta Supercom, mai ales că ANRMAP a cerut primăriei să nu permită evaluara după o cifră de afaceri cumulată în cazul în care un ofertant participă pentru ambele loturi.  În respectivul comunicat primăria nu explică de ce a acceptat modificările redevențelor din oferte în faza solicitării de clarificări, în codiţiile în care CNSC spune clar că acest lucru este nelegal și înseamnă favorizarea ofertelor celor două societăţi.

 

 

Firmele contestatare așteaptă “un pas” al Primăriei

 

Reprezentanţii Supercom şi Polarius M. Holding (o altă societatea decalificată la licitaţie, care a contestat rezultatul licitaţie dar nu a primit câştig de cauză pentru a i se reevalua oferta) nu au putut fi contactaţi. Firmele Rosal şi Brantner n-au luat decoamdată o decizie cu privire la atacarea decizie CNSC.

 

sursă foto: www.ziare.com

sursă foto: www.ziare.com

„Nu există niciun document oficial prim care primăria a modificat documentaţia de licitaţia care să menţioneze că cifra medie globală de afaceri face referire la ambele sectoare în cazul în care un ofertant participă pe ambele sectoare. Un alt indicator comparabil cu cifra de afaceri din caietul de sarcini, experinţa similară, a fost modificat în urma unei decizii a CNSC dată pe parcusul procedurii de licitaţie(<<Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat în ultimii 3 ani contracte de servicii având ca obiect salubrizare stradala şi/sau deszăpezire în valoare cumulată de minim/lot(sector): lot 1 – 26.000.000 şi respectiv lot 2 – 25.000.000 lei fără TVA – din cel mult 3 contracte iar în cazul în care se va participa pe loturi, atunci trebuie îndeplinită cerinţa minimă cu valoarea mai mare -n.red.). Astfel, se specifică exact că, dacă participi pe ambele sectoare, atunci se ia în calcul valoarea cumulată a contractelor cea mai mare. În cazul cifrei medii de afaceri globală, nu se face referire la participarea pe ambele sectoare. Ai purtat o corespondenţă cu ANRMAP, dar nu scrii în documentaţia de licitaţie şi nici nu o modifici aşa cum ai făcut cu indicatorul experienţă similară. Mai ales că CNSC a menţinut condiţiile din caietul de sarcini referitoare la cifra de afaceri după ce Supercom a contestat acestă condiţie. Dacă nu era în regulă, atunci primăria trebuia să conteste decizia CNSC pentru că o corespondenţă purtată cu ANRMAP nu are valoare oficială nefiind opozabil terţilor şi nici nu se regăseşte în documentaţia de licitaţie. Şi mai apare o întrebare. Dacă Supercom îndeplinea cerinţa din caietul de sarcini al licitaţiei legată de cifra de afaceri, de ce a mai contestat-o. Nu poate spune nimeni că cei din primărie au fost induşi în eroare de două instituţii, de altfel, independente. Nu sunt ei copii atât de mici încât să nu înţeleagă mai ales că vorbim despre o primăria a unui oraş mare cum este Clujul care are specialişti la fel de mari. Chiar şi aşa, dacă eliminăm discuţia privind cifra de afaceri, cu redevenţa ce se întâmplă?”, a declarat pentru actualdecluj.ro, Radu Gheorghe, director de dezvoltare al companiei Rosal.

 

„Salutăm decizia CNSC pentru că ea spune clar să Supercom a venit cu preţuri nereale la licitaţia de la Cluj  şi noi am semnalat acest aspect încă de la început, dar și că tarifele nu sunt justificate corect. Nu ne-am decis încă ceea ce vom face în continuare. Oricum a fost o licitaţie care de la început a pornit cu stângul”, a spus Eugen Vereş, şeful Brantner. Compania a arătat printre altele că Supercom a venit cu prețuri mult mai mici decât cele cu care a câștigat un contract din 1999 cu primăria capitalei, că prin tariful pentru curățat guri de scurgere ofertat rezultă că un muncitor ar trebui să curețe o gură de scurgere în 21 de secunde, într-o zi lucrătoare, sau că Supercom susține că utilizează la pluguit 14 autospeciale dar salarizează doar cinci șoferi.

 

 

Rosal și Brantner salubrizează în continuare Clujului

 

De salubrizarea străzilor din oraş (spălat-măturat vara şi curăţare zăpadă iarna) se ocupă în prezent societăţile Rosal şi Brantner-Vereş. Administraţia locală, cu votul Consiliului Local, a acceptat prelungirea respectivelor contracte, încheiate în 2006, până la intrarea în vigoare a noilor contracte încheiate cu finaluitul licitaţiei acum ajunse în impas.

 

Cine face parte din comisia de licitație

Președinte: Virgil Poruțiu – director tehnic

Membri: Lucia Lupea-șef serviciu achizițiia publice

Adriana Măgurean- șef serviciu tehnic

Ioan Bogdan –șef serviciu finaciar

Mircea Abrudan – șef serviciu Control Protecția Mediului

Marius Coroș- inspector specialitate

Mariana Capotă – inspector

Un comentariu

  1. […] Actualdecluj.ro a prezentat în exclusivitate motivarea deciziei prin care se atesta, printre altele, că primăria a favorizat pe parculsul licitației Supercom și Brantner și le-a permis să-și modifice ofertele inițiale, la capitolul redevență, care era criteriu de evaluare la licitație. Vezi motivarea AICI.  […]

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.