Închide

Mircea Miclea, despre vacanța de o lună: E ilogic să închizi peste tot. Cum explici elevilor din sate că trebuie să stea o lună în vacanță? Ar trebui prelungită școala acum și început mai devreme în septembrie

ActualitateEducaţieSinteză știri naționaleTop News by Actual de Cluj - mart. 27, 2021 1 308

O vacanță de o lună este o soluție greșită, spune profesorul Mircea Miclea pentru Radio Europa Liberă. “Bănuiesc că inițial s-au gândit doar la București, pentru că are o rată de infectare foarte mare și ca să nu îl închidă atunci au venit cu soluția asta de vacanță de o lună. Dar cum explici elevilor din sate și sătuce că trebuie să stea o lună în vacanță? În baza a ce? E ilogic să închizi peste tot. E aberant”, a declarat Miclea.

Amintim că Sorin Cîmpeanu a anunțat o vacanță de o lună, fără nici o zi de cursuri online, pentru elevii din clasele pregătitoare – a VII-a, clasele a IX-a – a XI-a și pentru copiii de grădiniță. Concret, toți preșcolarii și elevii din clasele care nu susțin examene se întorc acasă, fără nicio legătură cu școala, în perioada 2 aprilie – 4 mai.

“Bănuiesc că inițial s-au gândit doar la București, pentru că are o rată de infectare foarte mare și ca să nu îl închidă atunci au venit cu soluția asta de vacanță de o lună. Dar cum explici elevilor din sate și sătuce că trebuie să stea o lună în vacanță? În baza a ce? E ilogic să închizi peste tot. E aberant“, a declarat Mircea Miclea, pentru Radio Europa Liberă.

“O soluție era să învețe online toți elevii în perioada dintre vacanțele de Paștele Catolic și cel Ortodox și în același timp să se prelungească acest an școlar. Ideea de a prelungi pentru restul claselor, nu pentru clasele care dau examene, era o idee foarte bună și era o modalitate de a recupera din ce s-a pierdut“, a mai precizat Miclea.

“Ar trebui prelungită perioada acum și început mai devreme în septembrie”, a continuat fostul ministru al Educației.

 

 

 

Un comentariu

Lasa un raspuns pentru bulan