Ministrul Educaţiei: mai bine control parental strict decât interdicţii pentru accesul adolescenţilor la TikTok
ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - dec. 09, 2025 0 133
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat marţi, la Parlament, că vede ca soluţie prioritară un control parental riguros în ceea ce priveşte accesul adolescenţilor la reţelele sociale, transmite Agerpres.
Întrebat dacă România ar putea adopta o măsură similară celei din Australia, unde accesul copiilor sub 16 ani la TikTok a fost interzis, ministrul a afirmat că discuţia poate fi deschisă şi la nivel naţional. El a subliniat însă că în Australia interdicţia nu este încă însoţită de sancţiuni.
Potrivit ministrului, restricţiile dure ar putea avea efecte contrare, determinând adolescenţii să caute metode de a ocoli interdicţiile, fără ca părinţii sau autorităţile să poată controla conţinutul consumat online. Daniel David consideră că un control parental consolidat reprezintă o variantă mai echilibrată.
„Un control parental mai puternic cred că ar fi calea de mijloc bună. Trebuie însă începută o discuţie în ţară şi analizate soluţiile posibile”, a spus ministrul Educaţiei.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Un cercetător american inclus timp de cinci ani consecutiv între cei mai influenți 2% oameni de știință din lume primește titlul de Doctor Honoris Causa la USAMV Cluj
nov. 02, 2026 0
-
Accidentul cu cinci răniți de la Livada, provocat de coliziunea dintre două mașini / În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat pe contrasens, într-o a treia mașină
nov. 02, 2026 0
