Închide

Minciună pentru Cluj. Aflați impostorul

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mart. 11, 2016 8 14904

Clujul a avut parte de un primar arestat, de un președinte și un vicepreședinte de Consiliu Județean arestați, de mai mulți directori de instituții cercetați penal și trimiși în judecată, cum era să nu aibă parte de cel puțin un impostor și de prin zona presei? Patronul site-ului Ziar de Cluj continuă să-și facă o aprigă campanie electorală pentru Primărie și Consiliu Local, folosindu-se de numele și resursele/capacitatea unor oameni dintr-un partid care nu a fost încă înființat și care, deci, nu există. Concret, cererea pentru înscrierea Partidului pentru Cluj s-a depus recent, cu doar două luni înainte de înscrierea candidaturilor la alegerile locale, respectiv în 28 ianuarie. Oricine știe că procedura juridică pentru înscrierea partidelor durează în cel mai bun caz cinci luni (dacă nu sunt contestații). Partidul patronului Ziar de Cluj de abia a ajuns la etapa de completare a dosarului și are termen la Tribunalul București în 6 aprilie, adică, exact în data când încep înscrierile candidaturilor la alegerile din 5 iunie. 

În fapt, patronul site-ului Ziar de Cluj, pe numele lui complet Alexa Liviu Doru Alin, n-a avut niciodată în plan să tragă după el un partid nou, format din câțiva tineri necunoscuți (niște naivi bine intenționați cu siguranță, dar cu notorietate zero). El, de fapt, a vrut să se facă politician. Obiectivul lui a fost să apuce la ciolan într-un partid mare. Pe vremea când PDL era în vogă, Alexa Liviu Doru Alin s-a dus să negocieze cu liderii partidului. Cunoscându-i caracterul și…obiceiurile, senatorul Alin Tișe s-a opus vehement. Acela, de altfel, a și fost momentul când Tișe și-a semnat sentința pentru cele mai josnice atacuri care l-au vizat ulterior în Ziar de Cluj (în afara informațiilor despre familie și investiții, pe site era publicată constant o fotografie editată în photoshop, în nuanțe cadaverice, în care Tișe apărea cu capul în jos). Cu PDL nu i-a mers, însă, astfel că Alexa Liviu Doru Alin s-a repliat rapid și a început să cocheteze cu liderul PNL Cluj, Horea Uioreanu. Cu acesta și-a făcut relații bune prin intermediul controversatului afacerist Ioan Bene (cel care îi dădea șpăgi lui Uioreanu, cel din pricina căruia, de altfel, politicianul avea să fie arestat după nici doi ani în funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Dar despre legăturile: Ioan Bene – Ziar de Cluj – Alexa Liviu Doru Alin – Horea Uioreanu, vom mai relata cu altă ocazie).

PSD, plăcerea vinovată a jurnalistului impostor

Cert este că după ce Uioreanu a dispărut din peisaj, iar PNL-ul a început să se clatine, Alexa Liviu Doru Alin s-a orientat definitiv spre PSD, mai ales că în acest partid a și găsit și-o oarecare „susținere”, din partea unui lider, mare „strateg”, care mai nou mimează tehnocrație. De alfel, Actualdecluj.ro relata acum mai bine de un an, despre intenția lui Alexa de a intra în PSD. El a depus o cerere de adeziune, la care, însă, a primit un răspuns negativ. Președinții organizației Aurelia Cristea și Remus Lăpușan și-au menținut ferm această poziție, în ciuda presiunilor la care, de asemnea, au fost supuși, prin articole denigratoare. Și nu doar articolele denigratoare au constituit o armă împotriva lor. Alexa a încercat să destabilizeze conducerea PSD Cluj folosindu-se și manipulându-i pe cei câțiva răzvrătiți (frustrați) care-și fac veacul prin partid. Pe ei a fost ușor să-i convingă că e important să propage din interior un mesaj, și anume că Aurelia Cristea nu va candida sub nici o formă, din partea PSD, la Primăria Cluj Napoca. Din varii motive, Cristea a intrat și în colimatorul președintelui de la centru, Liviu Dragnea – spun sursele Actualdecluj.ro – prilej nemaipomenit pentru Alexa de a-și înteți boicotul la adresa ei. În concluzie, e necesar să subliniem că Alexa Liviu Doru Alin a crezut și a sperat până în ultima clipă că va intra în PSD, că va reuși s-o întlăture pe Cristea. Cum femeia și-a menținut poziția și a rezistat atacurilor, Alexa a mers în paralel cu un „plan B”:  „Candidez independet. Votați Alexa pentru Cluj!”.

A combinat niște tineri să-i facă campanie, promițând public că-i bagă în Consiliul Local 

A realizat că Aurelia Cristea nu se va da la o parte nici moartă și că o candidatură independentă l-ar face cam stingher, așa că Alexa a trecut la un „plan C” – construcția unui nou partid, cu un program de idei pe care le-ar putea rumega doar copiii de grădiniță, de genul: „voi crea 20.000 de locuri de muncă, mai bine plătite” (de parcă le-ar culege din grădina lui), sau „cunosc oameni de afaceri și pot să-i conving să aducă investitori” (probabil de genul lui Ioan Bene, care a fost închis și care e judecat pentru prejudicii financiare imense?), „transportul public va fi gratuit” (adică nu un transport eficient și performant pentru un oraș de talia Clujului, ci un transport accesibil oamenilor străzii), și alte asemenea. Prin nenumărate intervenții a încercat să atragă de partea lui diverse personalități ale Clujului, reprezentanți de instituții, sindicaliști, medici, oameni de afaceri (fără număr). De altfel, în special oamenilor de afaceri (celor cu bani mulți), n-a mai prididit să le ridice osanele în Ziar de Cluj în speranța, probabil, că aceștia îl vor susține în campania electorală. Nici măcar unul nu a dorit să-și asocieze numele cu imaginea lui Alexa. A găsit, însă, o altă formulă de a atrage atenția publică, preluând echipa de baschet feminin. Cu această ocazie și-a imaginat că-i va capacita pe oamenii de afaceri să-l susțină și să-i dea…sponsorizări. Cu siguranță unii au dat, dar impactul public nu e nici pe departe cel la care a visat. A inițiat zeci de campanii pe facebook, încercând să-i capaciteze, ba pe absolvenții de clasa a 12 -a, ba pe tinerii din zona IT, iar ulterior pe taximetriști (doar avem în Cluj Napoca vreo 5000). Succes zero. Până și Bashar Molhem  tânărul politician de la PNL (pe care deunăzi îl batjocorea pe site-ul Ziar de Cluj, după ce a mâncat de atâtea ori la masa lui), ori Seplecan Mihai, fostul șef al Consiliului Județean pe care toată lumea îl blamează acum, chiar și ei se bucură de mai multe aprecieri (like-uri) pe paginile personale de Facebook. Campania meschină în care a implicat un tânăr cu handicap a trecut și aceasta, astfel că Alexa a ajuns să cam dispere. A trecut la flori. Împreună cu tinerii pe care i-a cooptat în partidul inexistent „Pentru Cluj”, a împărțit flori, cu ocazia zielei de 8 Martie. Adica a comis banalitatea pentru care, culmea, îi punea la zid pe cei de la PSD. Desigur că vom încerca să aflăm care sunt gândurile tinerilor cărora Alexa le-a promis un mandat în Consiliul Local. Un lucru e cert, că ei n-au cum să mizeze pe alegerile din 5 iunie pentru că partidul lor nu există. Chiar dacă ar fi posibil să primească o sentință favorabilă în 6 aprilie, până când se formulează și se transmite motivarea judecătorilor mai trec câteva săptămâni bune. Apoi e obligatoriu să intre în vigoare perioada de apel (încă cinci zile) și de abia apoi, în cazul în care nu vor fi contestații, se va pronunța sentința definitivă privind înființarea partidului. Întreg procesul de validare poate dura cel puțin încă două luni, după pronunțarea sentinței, cum, de altfel, s-a întâmplat în cazul tuturor partidelor (se poate verifica pe site-ul Tribunalului București). Iar canidaturile pentru alegerile din 5 iunie se depun în perioada 6 -24 aprilie. Dar cu siguranță, tinerii lui Alexa pot rămâne în joc să se antreneze pentru alegerile din 2020.

8 comentarii

  1. un smecheras santajist care vrea sa scoata bani pentru asa zisa campanie electorala si sa i bage in buzunar sau sa i plateasca datoria la bene cu care nu mai vorbeste din cauza datoriilor

  2. felicitari pt articol.
    e cazul ca oamenii sa afle cine e alexa.
    da nu uitam de campania de denigrare a brandului Panemar in perioada in care ii aparea concurentul pe poata „la casa dolce” a prietenului Dorin Goia.
    asta e orice doar presa nu!

  3. Stateam si ma gandeam in ultima vreme cum de nu apare nimeni din presa ori politica sa dea de pamant cu pacaliciul asta, nu de alta dar orice om, oricat de neinformat ar fi, daca da doua click-uri pe google pe alexa se ingrozeste. El gaseste sponsorii la sectia de baschet feminin a Universitatii, coptilu lui Rus :))). Asta e atata de disperat dupa ciolan cat toti astia din primarie la un loc.Fereasca Domnu’!

  4. Da’ sa vedeti cum cenzureaza pisatu’ asta de alexa comentariile care nu-i convin…l-am intrebat ” Ba, ai fost tovaras cu arabul ala?” si binenteles ca nu o aparut nimica…Da-i ‘nainte Cosmina, e vremea sa stie lumea cine-i gozul (nu ca n-ar stii) si vorba unuia de mai sus, parlitu’ asta de apuca la ciolan fura mai mult ca toti actualii.L-am vazut odata la Lidl, pai cum poti sa apari in halul ala, nebarbierit, necersalat, nicicum.Nevasta-sa cu o mutra de castravete acru..

  5. Minunat, Cosmina! Iti tinem pumnii sa-l poti demasca pe Alexa, ca prea s-a crezut atotputernic. S-a legat de toata lumea, i-a impriscat cu noroi pe cei mai valorosi oameni ai Clujului, i-a terfelit in toate felurile. A inceput anul trecut pe vremea asta, cand si-a batut joc de profesorii de la lic. Gh. Sincai,
    cand si-a facut cunoscuta gazeta ordinara, pe spatele lor. Asta se leaga de toti care au scoala, deoarece el a urat-o cu toata puterea. Abia si-a terminat liceul, cum sa mai faca si facultate!? Il uraste pe Ioan Aurel Pop, pe familia Baciut, pe St. Gadola, pe Dr. Ioan Coman, etc.
    Ajuta-ne Cosmina, spune tuturor ce mizerii a facut acest golan, ca sa stie lumea exact cine este Alexa!

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare