Închide

Microstagiune la Teatrul Maghiar de azi, cu cele mai bune spectacole ale ultimilor 25 de ani

Cultură by Actual de Cluj - dec. 09, 2015 0 230

Microstagiune la Teatrul Maghiar, de azi până în 13 decembrie – Showcase 25 e o retrospectivă a direcției artistice pe care Teatrul Maghiar a urmat-o în cei 25 de ani de la căderea comunismului în România.

Microstagiunea rea spectacole definitorii pentru repertoriul ultimilor ani al instituției de cultură – cum ar fi „Aniversarea” de Thomas Vinterberg, „Mogens Rukov Bo și Hr. Hansen”, regia: Robert Woodruff sau „Unchiul Vania” de A. P. Cehov, în regia lui Andrei Șerban, spectacol ajuns la a 125-a reprezentație, dar și „Leonce și Lena” de Georg Büchner, în regia lui Tompa Gabor.

Pe lângă spectacolele programate vor fi organizate şi  două expoziții de scenografie semnate de Carmencita Brojboiu şi de creatoarea de măști lona Varga-Járó. De asemenea, în deschiderea microstagiunii de diseară va fi lansat albumul care prezintă, în date și imagini, activitatea Teatrului Maghiar de Stat din ultimul sfert de secol.

Iată programul complet al acestor zile:

Miercuri, 9 decembrie
18.00 ‒ Foaier, etaj
Vernisajul expoziției de scenografie Carmencita Brojboiu
Teatrul Maghiar de Stat Cluj. 1990-2015 – lansare album

19.00 ‒ Sala Mare
William Shakespeare: Iulius Caesar
regia: Silviu Purcărete

Joi, 10 decembrie
20.00 ‒ Sala Studio
Thomas Vinterberg – Mogens Rukov – Bo Hr. Hansen: Aniversarea
regia: Robert Woodruff

Vineri, 11 decembrie
15.30 ‒ Sala Studio
Vernisajul expoziției de măști semnate Ilona Varga-Járó

16.00 ‒ Sala Studio
#cântecdelebădă, după Cehov
regia: Ferenc Sinkó

19.00 ‒ Studio pe scena mare
Georg Büchner: Leonce și Lena
regia: Gábor Tompa

21.00 ‒ Foaier, etaj
Premiații Vlad Mugur V.
Dialog cu creatoarea de măști Ilona Varga-Járó

Sâmbătă, 12 decembrie
16.00 ‒ Sala Studio
Vivian Nielsen: Breaking the Waves
regia: Tom Dugdale

20.00 ‒ Sala Mare
America, bazat pe romanul lui Franz Kafka
regia: Michal Dočekal

Duminică, 13 decembrie
19.00 ‒ Sala Mare
A. P. Cehov: Unchiul Vania
regia: Andrei Șerban

22.30 ‒ Foaier, etaj
Concert Loose Neckties Society

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu