Închide

Meteo Ploile se vor semnala pentru intervale scurte de timp în noaptea de Înviere/Vremea va fi caldă

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 17, 2025 0 110

frumusetile romaniei, copaci infloriti

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade cu averse scurte de ploaie însoțite de descărcări electrice în unele zone arată Administrația Națională de Meteorologie (ANM), citată de Agerpres.

Dumică și luni, temperaturi maxime ce se vor situa, în marea lor majoritate, între 16 și 17 grade, valori estimate pentru zona Litoralului și depresiunile din estul Transilvaniei, și cel mult 23-24 grade, izolat poate chiar 25 de grade Celsius, estimate pentru partea de sud a teritoriului, pentru zona Olteniei și a Munteniei. În restul teritoriului, temperaturile maxime vor înregistra valori de 20 de grade și ușor peste, până la 22-23 de grade Celsius, în condițiile în care vom avea un cer variabil, cu înnorări temporare mai degrabă după-amiaza și seara, în mod deosebit în partea de nord, de centru, de est a teritoriului, unde se vor semnala averse, foarte probabil însoțite și de descărcări electrice. Ploile se vor semnala pentru intervale scurte de timp, în noaptea de Înviere.

Valorile termice minime estimate pentru perioada Sărbătorilor Pascale vor oscila între 4 grade, în zona depresionară din estul Transilvaniei, și 12 grade în partea de vest a teritoriului.

‘Temperaturile minime se vor situa între 4 și 5 grade în depresiunea din estul Transilvaniei, și 10-11, chiar 12 grade Celsius, în partea de vest a teritoriului, în mod deosebit în zona deluroasă. În marea lor majoritate, putem spune că vor fi între 6 și 7, spre 9 grade Celsius, în condițiile în care și în noaptea de Înviere vom avea un cer variabil, foarte puțini nori. Poate prin nord, prin centrul Transilvaniei, în zona de nord a Moldovei, doar cu totul izolat, vor fi ploi slabe și în noaptea de duminică spre luni. Luni spre marți, regimul termic va fi unul asemănător, cu un cer variabil, chiar cu perioade fără precipitații. Duminică vom avea un regim termic asemănător, poate chiar cu o vreme în ușoară încălzire în partea de vest a teritoriului, astfel încât luni temperaturile maxime se estimează a fi între 16 și 18 grade și de 23 – 24 de grade, poate chiar 25 de grade, de data aceasta cu cele mai ridicate valori și în vestul teritoriului, nu doar în sud, adică în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia’, a arătat  Alina Șerban, meteorolog serviciu ANM, citată de agerpres.ro.

În ceea ce privește vremea pentru zona Municipiului București, prognoza de specialitate relevă un regim termic cald, cu maxime de de până la 25 de grade pentru a doua zi de Paște și cer variabil, cu 8-9 grade în noaptea de Înviere.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare