Medic chirurg, fost redactor-șef de revistă SF, lansează roman la Cluj
Cultură by Actual de Cluj - nov. 02, 2017 0 301
Un medic chirurg, fost redactor-șef de revistă SF, își lansează romanul la Cluj.
Florin Chirculescu e de profesie medic chirurg; s-a născut în București în 1960 și a debutat cu proză scurtă în 1993, în revista SF JSF. A câștigat Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995, după care Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine”. A fost redactor-șef al revistei Nautilus.
Acum își lansează la Cluj, marțea viitoare la librăria Humanitas de pe strada Universității, romanul „Greva păcătoșilor”. Cartea este un roman în care prezentul românesc, sinonim cu criza și corupția, se îmbină cu trecutul oriental și începuturile medicinei moderne. Istoria veche se întâlnește cu istoria recentă, faptele și timpurile se amestecă, identitățile se fac și se desfac, ficțiunea cuprinde totul.
Din prezentare: Anul 632. Profetul Mahomed e pe moarte, chinuit de o boală misterioasă. Sahib, tabib-ul în care își pune toată încrederea, membrul comunității de evrei din Madīnat al-Nabī, scrie o poveste dictată de forțe necunoscute. Eroii ei, doi frați gemeni dintr-un alt timp, plănuiesc o escaladă.
Anul 2013. Sahib și Mesneraș trăiesc în București și visează să urce pe Muntele Pleșuv Nanga Parbat. Unul e un medic, prins în lanțul nemilos al sistemului medical corupt. Celălalt e un agent secret cu misiuni bizare, printre care și una vizându-l pe propriul frate.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
14 locuințe și o funcțiune medicală, propuse pe un teren de 7.600 mp între străzile Alexandru Macedonski și Antonio Gaudi / Proiectul prevede și două drumuri
nov. 03, 2026 0
-
Mai multe instalații de stocare a energiei în baterii, pregătite în Cluj / Investiții noi la Câmpia Turzii și Dej, inclusiv o capacitate de 160 MWh
nov. 03, 2026 0
