Medalie de argint pentru un elev din Cluj la Olimpiada Internațională de Lingvistică din Brazilia
Educaţie by Actual de Cluj - iul. 31, 2024 0 126

Elevii olimpici români au obținut o medalie de aur, trei medalii de argint, o medalie de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională de Lingvistică – IOL 2024 din Brazilia. Șapte elevi sunt de la licee de stat, iar unul de la un liceu privat.
Acestea sunt rezultatele anunțate de organizatori la festivitatea de premiere transmisă online marți, 30 iulie, la ora 9 seara – ora României.
România este reprezentată de către 8 eleve și elevi, împărțiți în două echipe și însoțiți de 3 profesori coordonatori, arată edupedu.ro.
Cel puțin 38 de țări au participat la competiție, potrivit informațiilor de pe site-ul IOL Brasilia 2024.
Iată elevii români și premiile obținute de aceștia:
Luiza-Teodora Mihai, Colegiul Național Iași – medalie de aur
Matei Chirilă, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca – medalie de argint
Mihaela Anghel, Liceul Teoretic „Alexandru Ghica”, Alexandria – medalie de argint
Karina-Adriana Stăncescu, Colegiul Național „Carol I”, Craiova – medalie de argint
Elena Păvăloaia, Colegiul Național „Sfântul Sava”, București – medalie de bronz
Ioana Steliana Barbu, Colegiul Național „Spiru Haret”, Tulcea – mențiune de onoare
Sergiu Manea, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Timișoara – mențiune de onoare
Ioana Stănoiu, Liceul Internațional de Informatică București (ICHB) – prima clasată la etapa națională
Elevii români participanți la Olimpiada Internațională de Lingvistică (IOL) au fost însoțiți de Roxana Preda, asistentă universitară dr. la Facultatea de Litere a Universității din București (FL-UB), Mihai Bratu – triplu medaliat la IOL, student la Universitatea Tehnică din Delft și Paul Helmer – fost participant IOL, cadru didactic asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN).