Meciuri din Campionatul European de volei masculin, programate în 2026 în Cluj
ActualitateSport by Actual de Cluj - apr. 08, 2026 0 148
Cluj-Napoca va găzdui în 2026 meciuri din cadrul Campionatului European de Volei Masculin, după ce autoritățile locale au ajuns la un acord cu Federația Română de Volei.
Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc, care a precizat că o grupă a competiției va fi organizată la Cluj, în luna septembrie. România va fi una dintre țările gazdă ale turneului, alături de Italia, Bulgaria și Finlanda.
Decizia a fost discutată în cadrul unei întâlniri cu președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, iar implicarea municipalității vizează organizarea meciurilor la standarde internaționale.
Competiția este considerată cea mai importantă la nivel european în voleiul masculin și aduce la Cluj sportivi de top și echipe naționale puternice.
Reprezentanții administrației locale spun că organizarea unor astfel de evenimente face parte din strategia de a atrage competiții sportive majore și de a promova sportul în rândul tinerilor.
