Mașină intră în tramvai în Mănăștur. Oamenii cer semafoare mai eficiente și mai multă prudență
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 03, 2026 0 350
Un nou incident rutier a avut loc în cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca, la Calvaria, unde o mașină a intrat în tramvai. Accidentul s-a produs pe fondul neatenției șoferului, deși zona este semnalizată și dotată cu semafoare.
Martorii spun că astfel de accidente se repetă frecvent, în ciuda faptului că vizibilitatea este bună și că vatmanii reduc viteza în zonă. „Depinde de șofer, unii sunt atenți, alții nu”, a comentat un locuitor, în timp ce altul a subliniat că semaforul se face roșu exact când ajunge tramvaiul în intersecție, prea târziu pentru prevenirea accidentelor.
Unii participanți la trafic au propus soluții mai dure: bariere ca la tren, limitatoare de viteză sau semafoare inteligente care să acorde prioritate tramvaielor înainte ca acestea să intre în intersecție. Alții cred că vina e și a șoferilor neatenți sau inconștienți, dar și a celor care le-au dat permisul.
Reacțiile online sunt variate: unii ironizează situația spunând că șoferii se cred mai puternici decât tramvaiul, alții atrag atenția că astfel de incidente pot duce la scoaterea tramvaielor din uz sau chiar la blocarea transportului în comun în zonă.
Poliția recomandă conducătorilor auto să respecte semnele de circulație și semafoarele, să acorde prioritate tramvaielor și să circule cu prudență, mai ales în zonele cu trafic intens și cu linii dedicate transportului în comun.
Zona Podului Calvaria a mai fost scena unor accidente și în acest an. În dedembrie 2025, un alt șofer a intrat în tramvai cu mașina. În ianuarie 2024, un camion plin cu lemne a lovit un tramvai, perturbând traficul, iar în mai 2025 un motociclist a fost implicat într-un accident sub pod, ceea ce a determinat numeroase discuții privind siguranța circulației în zonă.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Tânăr de 17 ani arestat la Cluj după ce nu a respectat un ordin de protecție, are dosar penal pentru violență în familie
apr. 16, 2026 0
-
Premieră diseară la Teatrul Maghiar din Cluj, cu casa închisă. Regizorul: ”cred că orice spectator sensibil va putea recunoaște în acest text o legătură profundă cu timpul prezent”
apr. 16, 2026 0
