Închide

Mari semne de întrebare în ceea ce privește finalizarea proiectelor feroviare pentru a fi finanțate din PNRR/Ministrul Transporturilor: Nu se pierd bani, există o rezerva de alte proiecte și se vor schimba între ele

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mai 12, 2025 0 130

calea ferata intre cluj si bihor trenuri romania

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că nu există niciun pericol de a se pierde banii din Planul Național de Redresare și Reziliență (aflat în procedură de renegociere) la capitolul Transporturi. El adminite însă că are “mari semne de întrebare” în ceea ce privește finalizarea proiectelor feroviare”, dar spune că acestea ar urma să treacă pe alte axe de finanțare iar în PNRR vor fi decontate alte proiecte de pe lista de rezervă, în așa fel încât să fie absorbiți toți banii negociați.

“Nu există niciun pericol” ca Ministerul Transporturilor să piardă bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, a spus în 12 mai ministrul de resort, Sorin Grindeanu în cadrul evenimentului de semnare a contractului pentru construcția celui de-al doilea lot al Centurii Metropolitane rutiere Cluj-Napoca. Ministrul transportuluilor a fost întrebat de jurnaliști care e mandatul cu care merge ministrul Marcel Boloș pentru renegocierea PNRR la Bruxelles.

“Aceste lucruri trebuie să fie prezentate după ce se ajunge la un acord cu Comisia Europeană și după ce se negociază. Fostul prim-ministru și Marcel Boloș (ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene) au avut discuții cu toți miniștrii de linie, printre care și cu mine. Întrebarea a fost fost simplă, legată de stadiul de implementare a diverselor proiecte: dacă vom reuși până în vara anului viitor să terminăm proiectele prinse în PNRR. Chiar dacă la toate consiliile de miniștri din ultimii ani aproape toate țările membre susțin prelungirea termenelor pentru proiectele de infrastructură, noi plecăm de la ce e stabilit acum – că acestea trebuie finalizate până vara viitoare ca să fie decontate din PNRR. De aici a pornit discuția”, a spus Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, Ministerul are o rezervă de proiecte cu care să înlocuiască proiectele care vizează sectorul feroviar și care nu au șanse să se finalziare până la mijlocul anului viitor.

“Noi suntem un caz special la Transporturi , fiindcă sunt 7,23 miliarde acum, după actualizare, din PNRR, parte granturi, parte împrumuri. Noi avem proiecte de 20 de miliarde la Transporturi. Nu există niciun pericol de a pierde vreun euro la Transporturi, chiar dacă unele proiecte merg mai încet, altele mai repede, pentru că noi avem un buffer care se duce de aproape 3 ori mai mult. 7,2 miliarde – atâta primim, diferența de 13-14 miliarde sunt alte proiecte care sunt finanțabile prin bugetul de stat. Ceea ce mă preocupă este ca nu cumva să piardă Ministerul Transporturilor vreun euro. Nu suntem în această situație. Chiar dacă am mari semne de întrebare că anumite proiecte vor fi finalizate (la termen, n.red.), nu pe zonă rutieră, pe feroviar. De aici am plecat, într-o discuție deschisă, având această rezervă de 13 miliarde și putând să mut parte din aceste proiecte mai ales de pe zona feroviară pe celelalte forme de finanțare – Programul operațional de Transporturi, fondul de modernizare. Principala preocupare și în viitor e ca MT să nu cumva să aibă bani mai puțini, ar fi și greu să aibă, având această rezervă de proiecte”, a mai spus Ministrul Transporturilor.

sursa foto: alegatorul.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu