Închide

Maraton de cursuri de resuscitare în parcul central din Cluj, medicii SMURD te învață cum poți salva o viață în caz de stop cardio-respirator

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 26, 2019 0 366

Clujenii pot învăța manevrele necesare resuscitării chiar de la medici SMURD duminica viitoare, 7 iulie, în parcul central al Clujului, în organizarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Cursurile se repetă pe toată durata zilei, astfel că cei doritori pot veni la orice oră, fără înscriere, transmite ISU Cluj.

Maratonul Resuscitării este un proiect inițiat de către medicii si paramedicii voluntari SMURD Cluj. „În cazul unui stop cardio-respirator (SCR), suportul vital de bază câștigă minute importante în lupta cu viața, până la sosirea cadrelor medicale specializate. Studiile efectuate au demonstrat că persoanele cărora li se aplică rapid manevrele de resuscitare au cele mai mari șanse de recuperare după instalarea unui SCR. Pe de altă parte, victimele cărora nu li se acordă suportul vital bazal au șanse minime de a supraviețui în urma unui SCR”, explică aceștia.

Duminică 7 iulie medicii și paramedicii SMURD, cu experiență în intervențiile medicale de urgență, vor preda tehnici de prim ajutor în mod gratuit. Cursurile încep succesiv și se repetă pentru întreaga zi, iar cei ce doresc să participe pot veni la orice oră fără a fi necesară înscrierea. Cursurile durează mai puțin de 30 de minute. Manevrele sunt explicate si demonstrate cu manechinele specializate în față, iar cursanții vor exersa apoi prin simulare de situații reale, în final având și posibilitatea să pună întrebări.

Tehnicile dobăndite în cadrul evenimentului, pe lângă cele referitoare la siguranța salvatorului, recunoașterea urgenței și activarea sistemului de urgență, includ suportul vital de bază al adultului cu masajul cardiac extern, ventilațiile si dezobstrucția cailor aeriene, iar dacă se dorește se poate aborda și suportul vital de bază al copiilor, pediatric, care diferă de cel al adultului. „Prin această inițiativă dorim să ne aliniem ghidurilor europene care presupun cunoașterea si efectuarea manevrelor de resuscitare de către populația generală în totalitate dar si să ridicăm un semn de alarmă cu privire la importanța acestor manevre și necesitatea de a fi predate la o scară mai largă”, adaugă medicii.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare