Închide

Mallurile Vivo! din România ale Immofinanz, afaceri de 180 mil. lei în 2018. Jumătate din bani vin de la un singur mall, cel din Cluj

Economie by Actual de Cluj - iul. 22, 2019 0 146

Cele patru malluri sub brandul Vivo! pe care compania austriacă de dezvoltare imobiliară Immofinanz le are în România au cu­mulat în 2018 ve­nituri din închirieri în valoare de 180 de mi­lioane de lei (circa 39 mil. euro), în creştere cu 5% faţă de anul an­terior, potrivit calculelor Ziarului Financiar pe baza datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Mallurile se află în oraşele Cluj-Napoca, Constanţa, Baia Mare şi Piteşti.

Două dintre cele patru centre comerciale au raportat pierderi pentru 2018, faţă de trei cu un an în urmă, după ce mallul din Piteşti a trecut de la pierdere la profit.

În acelaşi timp însă, Vivo! Constanţa a avut pierderi de 18,1 mi­lioane de lei, iar Vivo! Baia Mare – de 10,1 milioane de lei. Cea mai mare cifră de afaceri a venit de la Vivo! Cluj-Napoca, ad­ministrat prin firma Polus Transilvania Companie de Investiţii. Veniturile din chirii s-au ridicat la 84 de milioane de lei în 2018, faţă de 81 de milioane de lei în anul precedent.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu