Închide

Mai mulți pasageri ai unui zbor din Cluj al WizzAir au primit compensații de câteva sute de euro fiecare în instanță după ce cursa lor a fost anulată

Actualitate by Actual de Cluj - mai 08, 2025 0 124

Mai mulți pasageri ai unui zbor din Cluj al WizzAir au primit compensații de câteva sute de euro fiecare în instanță după ce cursa lor a fost inițial amânată, apoi anulată.

E vorba de un zbor din 2 august anul trecut, operat de WizzAir, ce trebuia să decoleze din Cluj și care inițial a fost anulat după aproape trei ore de așteptare în aeroport. Trei pasageri au cerut compensații de câte 400 de euro, printr-o firmă specializată, iar în urmă cu două zile instanța Judecătoriei Cluj-Napoca a admis cererea.

Sub aspectul dreptului material, date fiind particularitățile cauzei, instanța a reținut incidența dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, regulament obligatoriu, cu aplicabilitate directă potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, precum și a dispozițiilor din dreptul intern privind răspunderea civilă contractuală.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) din actul normativ indicat anterior: (1) În cazul anulării unui zbor, pasagerii în cauză trebuie:(…) c) să primească o compensație din partea operatorului de transport aerian, în conformitate cu articolul 7, cu excepția în care intervine oricare din următoarele: (i) în cazul în care sunt informați despre această anulare cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută; (ii) în cazul în care sunt informați despre această anulare într-un termen cuprins între două săptămâni și șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de patru ore după ora de sosire prevăzută; (iii) în cazul în care sunt informați despre această anulare cu mai puțin de șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută (…).
Conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 261/2004, 1. Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare de: b) 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1500 și 3500 kilometri. (…) Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.
În speță, întrucât zborul W4 3411 operat de Wizz Air în 2 august 2024 a fost anulat iar distanța dintre destinații este de aproximativ 2.000 km, adică mai mare de 1.500 km, dar sub 3.500 km, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. c) și art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 cât privește acordarea compensației în sumă totală de 400 de euro cum s-a solicitat, pentru întârzierea zborului pentru care pasagerii au avut bilete achiziționate.
Potrivit art. 5 alin. (3) din Regulamentul indicat mai sus, operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească compensații în conformitate cu articolul 7, în cazul în care poate face dovada că anularea sau întârzierea este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile. Totodată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în jurisprudență că o asemenea întârziere nu dă naștere unui drept la compensație în favoarea pasagerilor dacă operatorul de transport aerian poate face dovada că întârzierea prelungită este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile, cu alte cuvinte împrejurări care scapă de sub controlul efectiv al operatorului de transport aerian.
În acest caz WizzAir nu a făcut dovada faptului că întârzierea prelungită a fost cauzată de împrejurări excepționale. ”Din înscrisurile de la dosar nu reiese că pârâta ar fi invocat cauze excepționale care să fi determinat întârzierea zborului, iar în fața instanței nu a fost formulată nicio apărare”, a explicat instanța. Ca urmare firma nu a fost exonerată de la plata despăgubirilor. ”În consecință, având în vedere că distanța dintre cele două destinații este de aproximativ 2000 km, va fi admisă cererea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei la plata în favoarea sa a sumei totale de 1.200 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data plății, reprezentând compensație pentru întârzierea zborului”, a apreciat instanța.
Compania aeriană a fost obligată și la plata despăgubirilor până la plata efectivă a debitului principal de 1.200 de euro, și a cheltuielilor de judecată. Decizia, luată de Judecătoria Cluj-Napoca în urmă cu trei zile, e executorie dar atacabilă cu apel în trei zile de la comunicare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu