Închide

Magistrata din Cluj care conduce Uniunea Națională a Judecătorilor din România critică procurorii care tac în cazul dezvăluirilor despre procurorul general: „tăcerea lor e asurzitoare”

ActualitateTop News by Actual de Cluj - apr. 09, 2019 0 346

Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, clujeanca Dana Gîrbovan, critică tăcerea procurorilor în scandalul implicării procurorului general al României, Augustin Lazăr, în aparatul comunist de represiune – tăcerea procurorilor, în acest caz, e asurzitoare, consideră ea.

„Mai multe asociații nou înființate ale procurorilor își revendică cu aplomb și energie apartenență europeană, arătând că apără valorile democrației și ale statului de drept în România. Sunt deja aproape două săptămâni de când în spațiul public au apărut date despre participarea Procurorului General Augustin Lazăr la represiunea dizidenței anti-comuniste din anii ‘80, iar aceste asociații tac. Nu spun nimic în apărarea Procurorului General, care susține că este victima unei acțiuni concertate, ce urmărește „destabilizarea Ministerului Public”. Nu spun nici că acțiunile sale din perioada comunistă ar trebui să îl împiedice în prezent să mai ocupe scaunul de procuror general, cel puțin din considerente ce țin de respectul datorat victimelor comunismului. Pur și simplu aceste asociații ce invocă apărarea valorilor europene, a statului de drept și a democrației în România nu au nimic de spus despre rolul pe care Procurorul General Augustin Lazăr l-a avut în reprimarea puținilor dizidenți anti-comuniști ai anilor ‘80″, susține aceasta.

Gîrbovan arată că, spre comparație, UNJR solicita în 2010 demisia tuturor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii care au votat ca președinte un judecător ce a recunoscut colaborarea cu fostele structuri comuniste de represiune. „UNJR a spus că acest simplu fapt, chiar dacă nu a reprezentat poliție politică, nu îi mai dă acelei persoane moralmente dreptul de a conduce Consiliul Superior al Magistraturii”, a explicat ea.  „După 9 ani, suntem din nou în situația în care aflăm despre participarea sau susținerea represiunii comuniste anti-românești de către un procuror aflat în vârful sistemului judiciar. Care este reacția din partea procurorilor pe care îi conduce? Nimic. Nici de acceptare, nici de respingere. Doar pură indiferență. Actualul procuror general Augustin Lazăr este cel care, în perioada comunistă, a vegheat ca unul din puținii dizidenți din anii ‘80 să nu părăsească temnițele comuniste înainte de a-și ispăși și ultima zi de pedeapsă”.

La 9 iulie 1985, procurorul Augustin Lazăr conducea Comisia de propuneri pentru liberare condiționată a Penitenciarului Aiud. La acea dată, condamnatul politic Iulius Filip făcuse cerere de eliberare din penitenciar, îndeplinind fracția de pedeapsă cerută de lege. Comisia condusă de Augustin Lazăr, însă, a respins cererea, motivând că Iulius Filip nu a dat dovadă temeinică de îndreptare, „purtând discuții dușmănoase” la adresa RSR. „În prezent, în România statului de drept și a democrației, Augustin Lazăr este procuror general și candidat pentru un al doilea mandat. A uitat, însă, după cum singur spune, faptele din perioada comunistă, peste care trece cu ușurință și nepăsare scuzându-se că așa au fost vremurile, așa a fost legea. Răspunsul dat de Procurorul General Augustin Lazăr la acuzele legate de menținerea în pușcărie a dizidentului anti-comunist Iulius Filip dovedește, mai mult ca orice, indiferența acestuia față de crimele comunismului și disprețul față de victimele acestuia. Acestuia i se adaugă indiferența corpului de procurori, pentru care aceste dezvăluiri nu reprezintă un subiect de interes, care să le determine o reacție”, a conchis Gîrbovan.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu