Închide

Lupii Partidului Republican sunt de fapt mieii din staulul primarului Boc, scoși pe ultima sută de metri să pască din voturile USR-iștilor

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 30, 2020 0 3257

Lansarea Partidului Republican din România la Cluj Napoca nu e deloc întâmplătoare – spun sursele actualdecluj.ro – liderul acestei așa zise „noi” formațiuni politice, Alex Coita, nefiind străin de primarul Emil Boc.

„Boc s-a înțeles cu Alex Coita să se sprijine reciproc, în ideea că Partidul Republican ar putea fura niște procente de la USR-PLUS, acum, la alegerile locale, astfel încăt să avantajeze PNL-ul. Boc e convins că și unu, două procente pe care acest partid le-ar acapara de la USR, ar reprezenta un avantaj pentru el, la calcularea numărului mandatelor de consilieri locali în forul municipiului Cluj Napoca, precum și în negocierile pentru numirea unui viceprimar”, a informat pentru Actual de Cluj o sursă din interiorul PNL.

De altfel, vicepreședintele regional al Partidului Republican, antreprenorul clujean Radu Lupaș – fie din naivitate, fie din prea mult zel – confirmă strategia. El a afirmat pentru Actual de Cluj că partidul său nu e nicidecum interesat să intre în vreo competiție cu primarul Clujului, Emil Boc. Paradoxul e că Lupaș și-a anunțat candidatura la Primăria Cluj Napoca dar spune că nu de la Boc vrea să ia voturi, ci din „altă nișă”.

„(…)De unde din altă nișă să luăm voturi? Cel mai probabil de la USR. Vreo 2-3 procente putem rupe de la USR”, a răspuns Lupaș, când a fost întrebat care e logica să intre într-o bătălie pentru primărie, dacă nu vrea să-l învingă pe primar.

Tot Lupaș a mai spus că vânează și categoria de electorat care nu prea obișnuiește să iasă la vot. „Mai putem scoate încă două,trei procente și de cei care nu prea ies la vot” a comentat el.

Tânărul subliniază că Partidul Republican și-a propus să aibă o altă aboradre, „pentru că oamenii s-au săturat de arătatul cu degetul”.

„La Cluj n-o să se întâmple să aratăm cu degetul spre Emil Boc. Pentru că adevărul e că la Cluj se întâmplă lucruri bune. (…) Sigur, o să avem și noi un program politic cu care ieșim săptămâna viitoare, în care o să aratăm niște minusuri, dar n-o să ne vedeți că ne apucăm să urlăm cum fac alții, știți dvs cine (referire la Emanuel Ungureanu, candidatul USR la Primărie)”, a mai precizat Lupaș.

Partidul Republican nu e deloc vreun partid nou, care să fi fost creat din dorințe ideologice, așa cum în mod fals au lăsat să se înțeleagă în spațiul public, liderii săi.  Președintele Alex Coita și vicepreședintele regional Radu Lupaș au evitat să spună cum au ajuns să pună mâna pe acest partid.

Conform datelor de la Tribunalul București, Partidul Republican din România a fost înregistrat prin decizia Curții de Apel (dosarul nr.22201/3/2014), în ședința definitviă din 5 ianuarie 2015.  Potrivit documentelor oficiale, președinte figurează un anume Daniel Schmidt, iar membrii fondatori sunt avocatul Nicolae Neamțu, Marius Drobcyzk și Daniela Morariu. Partidul e înregistrat pe adresa cabinetului de avocatură Neamțu și Asociații, respectiv în București, str. D.I.Mendeleev, nr.3, Sector1.

La registrul partidelor, în cazul Partidului Republican nu s-a operat absolut nicio modificare statutară de la momentul înființării, respectiv de la data de 5 ianuarie 2015. Potrivit Legii partidelor, inactivitatea  partidui trebuia să ducă la radierea lui, lucru care nu s-a întâmplat. Partidul Republican n-a avut în ultimii cinci ani candidați nici la alegeri locale, nici la parlamentare, sau la europaralemtare, și nici nu reiese din documente că ar fi desfășurat activități/acțiuni politice.

Alex Coita se revendică, astăzi,  președintele acestui partid, având și o echipă de conducere, fără să figureze în vreun act atestat de Tribunal.  În același timp sunt promovați candidați pentru diferite primării/consilii locale/consilii județene.

Cine este Alex Coita

Alex Coita s-a remarcat în spațiul media mai ales prin intervențiile sale din ultimii ani pe teme politice. Numai că pentru el, rampa de lansare în zona politică a constituit-o vechiul PDL, pe vremea când partidul era condus de edilul Clujului Emil Boc. Mai precis, Coita a fost consilierul pentru afaceri europene și externe al Robertei Anastase, când aceasta era șefa Camerei Deputaților, iar Boc era premierul României. Ulterior, în 2012, Coita e cooptat de noii guvernanți, respectiv de echipa lui Victor Ponta, care-l numește secretar de stat la Ministerul Transporturilor. În 2019, același Coita a fost numit consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă.

La finalul 2019, Alex Coita lansa „Platforma Social Liberală”, împreună cu fostul ministru al Mediului de Afaceri, social-democratul Ilan Laufer. În iunie, 2020, Laufer și Coita se despart, fără să dea prea multe explicații. Coita preia o parte din echipa Platformei Social-Liberale, inclusiv pe antreprenorul clujean Radu Lupaș, și se mută în Partidul Republican, pe care-l promovează ca inițiativă proprie, și ca o „alternativă” la actuala clasă politică. În realitate, spun sursele Actual de Cluj, echipa Partidului Republican preia oameni din toate partidele, având sprijin politic și din zona social-democraților și din partea PPU, și mai ales din zona liberalilor, în funcție de interesele poltice din județe.

Laudele lui Coita la adresa lui Boc

Nu doar că nu-i face opoziție/anticampanie, dar președintele Partidului Republican Alex Coita, autointitulat „lupul” din politică, ține chiar să-l laude pe edilul Clujului, marșând pe aceeași strategie de marketing cu care ne-a obișnuit Boc în ultimii ani, și anume de a se poziționa în antiteză cu primarul Bucureștiului, Gabriela Firea. Coita se folosește de o imagine veche din București (din arhiva agenției Agerpres), comparând-o cu o imagine surprinsă recent în Cluj: „ce rău e în capitală și ce bine și frumos în orgrada lui Boc.”

 

Sursa Foto: Facebook

 

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare