Închide

Lucrări de mântuială pe DN1C, între Dej și Baia Mare! O bucată din șosea a luat-o la vale

Actualitate by Actual de Cluj - mai 18, 2018 0 125

O bună porțiune din DN1C, între Dej și Baia Mare, s-a surpat în urmă cu câteva săptămâni, formându-se un crater adânc de câțiva metri în carosabil. Incidentul s-a produs în Pasul Mesteacăn, la limita dintre județele Sălaj și Maramureș, iar ciculația rutieră se desfășoară cu dificultate în zonă, arată Dej24.ro.

Lucrările de reabilitare a DN1C între Dej și Baia Mare – în valoare totală de 241 milioane de lei plus TVA – au debutat în urmă cu 9 ani, fiind executate de FCC, o companie cu capital spaniol. Cu doar câteva luni înainte de finalizarea lucrărilor, au apărut și primele fisuri în asfalt.

Constructorul a încercat să remedieze problemele apărute prin turnarea unui nou strat de asfalt. Soluția găsită a avut rolul de a acoperi crăpăturile, însă nu au fost executate lucrări care să elimine cauza fisurării stratului de asfalt. Nu după multe luni, crăpăturile au reapărut, iar circulația rutieră a fost închisă pe un sens de mers o perioadă destul de lungă de timp.

În urmă cu câteva săptămâni, inevitabilul s-a produs, iar o bună bucată din DN1C, în zona Pasului Mesteacăn, a luat-o efectiv la vale și s-a format un crater adânc de trei metri. Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate în zonă, conducătorii auto fiind nevoiți să ocolească uriașa groapă apărută în carosabil.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare