Loc de joacă pentru copii în Mănăştur, în locul unei centrale termice
Administrație by Actual de Cluj - sept. 16, 2023 0 116

Un loc de joacă pentru copii a fost deschis azi în Mănăştur, în locul unei centrale termice.
Acesta a fost amenajat în locul fostei centrale termice CT19.
Proiectul a inclus demolarea centralei termice care se afla între blocuri – str. Primăverii nr.4 – Grigore Alexandrescu nr. – și amenajarea în loc a unei zone de relaxare, socializare și mișcare, cu arbori – 25 noi arbori cu balot prevăzuți pentru plantare, sistem de irigație, aparate de joacă, aparate de fitness în aer liber, covor cauciucat și alte dotări.
Spațiul transformat are aproape o mie de metri pătrați. Urmează să ajungă stâlpii de iluminat public, care vor fi montați până la 15 octombrie, spune primarul Emil Boc. Valoarea investiției este de peste 1,6 milioane lei fără TVA. Licitația a fost câștigată de Eco Garden Construct.