Lemn de mii de euro dispărut din evidențele unei firme din Cluj
Actualitate by Dan Andrei - sept. 10, 2026 0 38
Peste 17 metri cubi de material lemnos nu au fost găsiți la inventarierea făcută de polițiști și reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj la punctul de lucru al unui operator economic din Cluj-Napoca. Cantitatea, evaluată la aproximativ 12.350 de lei, reprezintă mai mult de 25% din volumul înregistrat în evidențele firmei.
Controlul a avut loc ieri 9 septembrie, în cadrul Planului comun de acțiune „Scutul Pădurii”. Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj, au verificat stocurile de material lemnos ale operatorului. Inventarierea a scos la iveală diferențe între cantitățile înscrise în evidențe și cele existente în fapt. ”În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii referitoare la existența unor diferențe între cantitățile de materiale lemnoase înregistrate în evidențe și cele identificate în fapt”, transmite Poliția.
Cazul este cercetat pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a apărut diferența dintre stocul scriptic și cel identificat la control.
