Închide

Legea care permite eliberarea anticipată trimite acasă 8 deținuți din Gherla într-o zi

ActualitateTop News by Actual de Cluj - oct. 20, 2017 0 1175

Un număr de opt deținuți au fost eliberați ieri din penitenciarul Gherla anticipat, ca urmare a legii care prevede această facilitate pentru cei care au fost închiși în condiții improprii. Sunt primii din foarte mulți: azi se analizează dosarele mai multor altor deținuți care ar putea beneficia de eliberare anticipată, iar în total sunt sute.

E vorba mai exact de șase bărbați și două femei, spune purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Dan Donciu. Eliberările de la Cluj vin pe fondul unui val de astfel de acțiuni în penitenciarele din toată țara, ca urmare a unui anunț al ministrului Justiției Tudorel Toader, care a declarat că intră în vigoare legea care îi scoate mai repede din penitenciare pe cei care îşi ispăşesc pedeapsa în condiţii improprii, indiferent de condamnare: la fiecare 30 de zile petrecute în astfel de condiții, în baza cererii de eliberare condiționată, se consideră 6 zile de libertate, indiferent de fapta pentru care a fost închis. Condiții improprii sunt dacă deținutul a beneficiat de mai puțin de patru metri pătrați spațiu personal, nu a beneficiat de lumină naturală ori nu a putut avea activități în aer liber. De condiții improprii în penitenciarul din Cluj, în special în Arestul IPJ Cluj, s-au plâns de-a lungul timpului numeroși deținuți iar alții s-au adresat Curții Europene a Drepturilor omului.

Dan Donciu spune că va fi analizat dosarul fiecărui deținut în parte, astfel că aceștia pot beneficia de eliberare anticipată – cu șase zile mai repede pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiții improprii – chiar și fără să fi depus o cerere prealabilă: e vorba de aproximativ 800 de persoane, câte numără în acest moment celulele penitenciarului.

Un scandal a izbucnit când fostul ministru Monica Iacob Ridzi, închisă la Gherla, s-a plâns în 2015 de condițiile din penitenciar: „Mă întreb câți oameni trebuie să mai moară în penitenciare sau să se îmbolnăvească grav, câte procese să mai piardă România la CEDO pentru că să se facă ceva și pentru cei care, odată ajunși în penitenciare sunt condamnați, a două oară, la umilință? Condamnare primesc, deopotrivă, și familiile deținuților, și copiii lor care vin să-și vadă părinții în condiții improprii, greu de descris. (…)
Legat de condițiile din penitenciar, acestea nu pot decât să-mi agraveze situația medicală. Probabil vi le imaginați, au fost prezentate public de soțul și avocații mei, pot să va spun sigur că nu asigură respectarea demnității umane cum prevede legea 254/2013 la art. 4. Pot să vă spun că nu am fost condamnată doar la o pedeapsă privativă de libertate. Am fost condamnată să stau în frig, mă încălzesc-că și celelalte deținute-cu sticle de apă încălzită la filtrul de cafea, am fost condamnată să fac dus de 3 ori pe săptămâna în cele 10 minute cât este apa caldă acum (cele 10 minute le împart cu colegă de cameră pentru că avem un singur dus-de fapt, o țeavă în loc de duș, dar ne bucurăm că niște copii când o avem…). Mai mult, am fost condamnată să mă plimb maxim o oră pe zi într-o ‘cușcă’ de aproximativ 10 m / 4 m în care cerul îl vezi tot prin gratii acoperite cu plasă deasă. (…) Prin urmare, fac sute de pași pe lungimea de 3 metri a celulei în care stau și mă rog la Dumnezeu în fiecare clipă să nu mor în penitenciar cum au mai murit oameni bolnavi în penitenciarele din România. Deși nu am voie să stau lângă persoane bolnave, răcite sau cu alte infecții din cauza riscului de a mi se agrava bolile pe care le am din cauza lipsei imunității, acest lucru este imposibil în Penitenciar din cauza supraaglomerării. Deși stau tot timpul cu mască de protecție, iau antibiotic de 26 de zile deja, pentru a preveni contactarea unei alte infecții pe lângă pielonefrita de care sufăr în acest moment, riscul de a contacta o altă infecție este mare și poate duce chiar la decesul meu. (…) pentru un om bolnav că mine, condamnarea la închisoare este de fapt o condamnare la moarte, pentru că sistemul penitenciar, gestionat de Dumneavoastră, nu poate asigura mie și sutelor de deținuți din România, minimul de decentă și non-umilință umană”, scria Ridzi în 2015. Penitenciarul Gherla a răspuns cu un comunicat în care a demontat mare parte din afirmații și a atașat și două fotografii din celula în care, arată reprezentanții penitenciarului, ar fi stat fosta ministră.

De altfel și fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, închis la Gherla, a atacat Statul Român la CEDO și a acuzat că a beneficiat de condiții improprii în penitenciar, și a câștigat procesul, tot în 2015.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu