Jarul pentru grătare lăsat nesupravegheat a cauzat un incendiu în Dej
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 04, 2023 0 147
Pompierii din Dej au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a distrus o magazie dintr-o gospodărie situată pe strada Dealul Florilor. Apelul de urgență a venit în jurul orei 03:35, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă. Flăcările s-au manifestat la magazia de aproximativ 20 de metri pătrați, distrugând bunurile din interior, printre care o motocositoare, o presă de struguri și diferite unelte folosite la agricultură. Intervenția promptă, spun pompierii, a făcut ca incendiul să nu se extindă și la casă. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Cel mai probabil, adaugă pompierii, incendiul a pornit de la jarul făcut pentru grătare, lăsat nesupravegheat.
În acest context, pompierii clujeni vin cu o serie de recomandări:
– Utilizarea focului în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.
– Hrana trebuie să fie preparată prin utilizarea focului deschis numai în spații special amenajare. La final, focul trebuie să fie stins.
– Copiii trebuie supravegheați în permanență pentru a evita jocul acestora cu focul.
Foto arhivă