Închide

ISCTR imobilizează zeci de camioane în Cluj după control de 3 zile, dă amenzi de 1,2 milioane

ActualitateTop News by Actual de Cluj - sept. 02, 2021 0 649

Sute de amenzi pe drumuriledin Cluj după ce Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCIR) a descins într-o singură zi pe doar patru sectoare de drum național, toate în Cluj.

Controlul a avut loc în urmă cu câteva zile, între 23 și 27 august, și a vizat patru sectoare de drumuri naționale – DN1C Iclod-Dej-Cățcău, bulevardul Muncii – Centura Apahida-DN1C-DN1N, drumul național între Huedin prin Gilău către Zimbor și E81-DN75 – DN15 Turda – Vâlcele -Moldovenești – Câmpia Turzii. Rezultatul – amenzi de peste 1,2 milioane de lei.

Au fost identificate un număr de 226 de contravenții, dintre care jumătate – 112 – referitoare la regimul drumurilor. Au fost verificate aproape patru sute de mașini, dintre care mai bine de jumătate erau camioane de transport. Dintre cele 399 verificate, au fost imobilizate, până la intrarea în legalitate, un număr de 141 de autovehicule. ”Totodată, în cadrul controalelor tematice desfășurate la punctele de încărcare și descărcare ale furnizorilor și beneficiarilor de bunuri divizibile au fost verificați un număr de 64 de operatori economici, fiind întocmite 46 de procese verbale de constatare a contravențiilor cu o valoare totală de 540.000 lei”, arată Ministerul Transporturilor.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu