INTERVIU Chirurg plastician Max Muntean: „Fobia de chirurgie estetică din România are la bază pseudo-vedetele autohtone cu buze de rață și pomeți gigantici, care apar mereu la televizor”

Chirurgia plastică e una dintre cele mai înfloritoare industrii din România în ultimii ani. Dacă în străinătate se practică de zeci de ani, la noi a început să se dezvolte mai mult în ultimii zece.

Tarifele nu sunt pentru toată lumea. Pleacă de la câteva sute de euro și ajung la câteva mii, poate chiar mai mult. Femeile sunt cele care optează cel mai mult pentru fel și fel de intevenții. Doctorul Maximilian Muntean e specialist în chirurgie plastică și repartatorie. Cele două merg mână în mână. Doctorul Muntean face augumentări sau reducții mamare, rinoplastii, blefaroplastii, întinerește tenuri îmbătrinite și multe altele. Pe înțelesul tuturor, mărește sâni, micsoreaza nasuri sau reconstruiește anumite zone ale corpului. Reconstrucțiile sunt un domeniu aparte și sunt necesare în primul rând în cazuri dificile cauzate de diverse accidente sau patologii.

– Sună o domnișoară: „Bună ziua, vreau să-mi măresc sânii”.  Ce urmează de aici?

– Solicită o programare, e o procedură standard. Prima consultație durează cam o jumătate de oră. Apoi vedem ce își dorește pacienta, stăm de vorbă și stabilim o viitoare consultație  pentru măsurători. Înainte de operație ne mai vedem o dată, măsurăm sânii, comandăm implantul, iar apoi ne vedem în ziua operației.

– Sunt mărimi standard pe care le oferiți sau după preferințe? Dacă vine una și spune că vrea să fie ca Pamela Anderson…atât de mari.

– Sunt fel și fel de oameni. Femeile vor ceva natural, vor să nu se vadă, de exemplu, că au fost operate. Multe femei vin după sarcini, au probleme reale după nașteri, operații sau interventii de natură oncologică. Ai născut doi copii, nu te mai simți bine în corpul tău, iar o intervenție îți oferă o nouă perspectivă. Dacă vine cineva și își dorește ceva nerealist, nu fac. Fiecare persoană are anumiți parametri, trebuie să existe o armonie cu corpul tău.  Nu poți avea 20 de cm în talie și să-ți faci sâni DDD. Nu se poate și le explic asta, iar cele mai multe paciente înțeleg. Sunt 1000 de tipuri de dimensiuni, se calculează lățimea și înălțimea toracelui, amprenta sânului, volumul și așa mai departe. 

-Există riscuri?

-Ca la orice fel de intervenție. Din acest motiv, fiecare semnează un consimțământ. Bine, probleme apar foarte rar, dar fiecare știe toate riscurile. E treaba medicului să-și informeze pacienții întodeauna. 

– Cât e recuperarea după o intervenție de mărire de sâni?

-A doua zi  se pleacă acasă. După a doua sau a treia zi pot să-și reia activitatea, în mod normal. E o recuperare ușoară. Sigur, sunt și alte persoane mai sensibile și durează puțin mai mult.

– De ce-ar trebui să apeleze cineva la o practică care implică chirurgia estetică? Există opinii și opinii. „Frumoasă ești cum te-a lăsat Dumnezeu” și așa mai departe…

-Sunt două tipuri de pacienți: cei care au o problemă reală de funcționalitate sau cei care vor pur și simplu să arate mai bine. Te poți naște cu o malformație gravă și ai nevoie de operație. Ai suferit un accident, e nevoie de o reconstrucție. Sau, pe de altă parte, poți avea un aspect fizic care te deranjează, care ți-a provocat doar neplăceri. Sunt persoane traumatizate de aspectul fizic de ani de zile și oameni care asociază nereușitele din viața de zi cu zi cu asta. <<N-am primit jobul dorit, nu m-am căsătorit, nu am reușit să-mi fac prieteni>>. După intervenție vezi cum oamenii se schimbă, își regăsesc încrederea, buna dispoziție, optimismul, iar asta înseamnă că am reușit ca doctor.  Nu e ceva necesar, vital, dar îți poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Nu moare nimeni dacă are nasul mai mare, dar oamenii se pot simți mult mai bine. Sigur, e o chestiune de alegere,  nu te forțează nimeni să faci asta. 

-Încerci să-i convingi pe pacienți că au nevoie de o anumită intervenție estetică?

– Nu, niciodată. Când ajungi la clinică, înseamnă că ești convins sută la ustă că îți dorești așa ceva. Eu nu vând un produs, sunt medic, nu încerc să conving pe cineva să cumpere o mașină, nu e un salon auto. Apoi, dacă cineva nu e sigur că dorește o intervenție, există riscul ca după să-ți spună că nu îi place ce-a ieșit, că mai bine era așa cum era și așa mai departe. 

– Chirurgia estetică pare ceva ce ține de persoanele de bani gata, care își umflă sânii, buzele și defilează la Mamaia pe plajă cu un pahar de Dom Perignon.

-Nici vorbă. Sigur, este o chirurgie exclusivistă, care se adresează unui anumit segment al populației, cu venituri peste medie. Cu toate acestea, numărul procedurilor estetice crește de la an la an, atât la nivel mondial cât și în România. Așa cum merge cineva la un dentist, de exemplu, să-și repare dantura, așa poate apela și la o intervenție estetică, dacă își permite. De ce să n-o facă? E o chestiune care ține de cultură în primul rând. În țările dezvoltate, unde nivelul de trai este foarte ridicat, chirurgia estetică a devenit ceva uzual, de întreținere. Sunt foarte populare așa numitele “lunchtime procedures”, adică interventii pe care le poti face în pauza de masă. Fobia de chirurgie estetică din Romania are la bază pseudo-vedetele autohtone cu buze de rață și pomeți gigantici, care apar mereu la televizor. Chirurgia estetică modernă te ajută să arăți tânăr, natural și mai ales neoperat. Se schimbă lucrurile încet și la noi, oamenii au o altă mentalitate, știu ce își doresc și nu ezită să apeleze la chirugie estetică.

-Solicitări extravagante ai primit?

-Nu neapărat extravagante, ci inutile. Oamenii cred uneori că au anumite probleme, dar nu le au, de fapt. A venit la un moment dat un tânăr la mine că vrea ginecosmastie, adică, să înțelegeți, zicea că are sâni și că îi e rușine să-și dea jos tricoul atunci când merge la bazin sau nu știu unde.  Voia să se opereze. Și-a dat jos tricoul, dar nu avea absolut nici o problemă, era doar fibră și mușchi. I-am zis că nu are nevoie de operație. <<Eu nu te operez. Cred că problema ta e de altă natură. Eu nu te-aș opera niciodată, oricine ai fi și oricât ai vrea tu să plătești>>.  Dacă ai bun simț și ești medic, nu prestator de servicii, nu operezi dacă nu există indicație.

– Mai vin bărbați?

-Mai puțini. Societatea românească încă nu asimilează intervențiile estetice ca pe ceva uzual, absolut obișnuit. În străinătate se practică la un alt nivel. Îți operezi nasul, iar a doua zi poți merge la locul de muncă cu acel plasture pe nas și nu îți spune nimeni nimic. În România dacă apare un coleg la locul de muncă cu plasturele: „iată, s-a operat, wowwww” . În privința bărbaților, ei sunt oarecum mai reticenți. Dacă în SUA, de exemplu, 50% dintre femei și 25% dintre bărbați apelează la intervenții estetice, în România procentul este undeva la 10% la femei și 2% la bărbați.  În general, pentru o femeie e mult mai importantă frumusețea, e definitorie.

-Adevărat sau fals? Chirurgii plasticieni își petrec timpul liber în croaziere pe yahturi luxoase, poartă haine scumpe și frecventează restaurant de lux, iar fetele frumoase li se aruncă cu naturalețe în brațe.

-(Râde) Nu, nu, asta-i o imagine poate de filme. E un stereotip cu care nu mă identific. În primul rând suntem medici, avem o meserie grea, iar timpul oricum e destul de limitat. Fac chirurgie plastică, fac și estetică. Le fac pe amândouă. Apoi, e greșit să te apuci de medicină cu gândul la bani. Nu poți faci asta pentru mașini scumpe sau mai știu eu ce. N-ai cum s-o faci pentru bani, eu le zic tuturor asta. E prea grea meseria și mult prea lung drumul pentru a fi făcut pentru bani. Vrei bani? Faci blocuri, joci la bursă, faci afaceri, dar medicina nu-i despre bani, ci despre oameni. 

-Faci și chirurgie reparatorie.

-Da, asta implică reconstrucții după anumite accidente: chirurgia mâinii, traumatisme, arsuri…. Eu lucrez la Institutul Oncologic, unde fac chirugie reconstructivă, repar defecte tisulare care apar după chirurgie oncologică. Chirirugia plastică îmbină mai multe specilități, trebuie să cunoști anatomie din vârful capului până la degetul mic de la picior. În afară de torace și abdomen, facem tot, intervenim peste tot.  Se ia un țesut cu vase și se coase la alte vase din corp. Un muschi de la picior se mută la față, putem reanima o față care este paralizată.

-Poți remodela o persoană în așa fel încât să n-o mai recunoască nici familia, de exemplu?

-Sigur că se poate. Gândiți-vă că se fac și transplanturi de față, de exemplu, în America. Se ia fața cu musculatură, cu nervi, oase, cu vase. Se fac transplanturi de mână. Iei mână de la donator și o faci funcțională unuia care nu are mână. Nu în România, dar se fac în străinătate. 

-Ăsta e viitorul?

– Asta se întâmplă acum. Viitorul nu cred că e transplantul mâinilor. Eventual vor apărea în următorii 10-20 de ani mâini bionice care vor înlocui tendințele actuale. Vor fi proteze integrate în corp care să ofere o manualitate exemplară, fără nici un tremur, cu o precizie fantastică și fel și fel de alte abilități. Acolo tinde medicina să ajungă prin tehnologie. Am fost la foarte multe cursuri de specializare și congrese în străinătate. Medicina înseamnă progres. Am văzut, ca un alt exemplu, cum se cos vase de sânge la microscop, vase de 0.25 milimetri cu fire pe care nu le vezi cu ochiul liber, ci doar la microscop. Medicina avansează la fel ca toate domeniile. E important să mergi mereu și în alte părți pentru a vedea unde te afli, ce mai ai de făcut.

– Care-i cea mai mare greșeală pe care o poți face?

– Să crezi ca esti cel mai deștept, cel mai bun și nu mai ai nimic de învățat. Dacă stai izolat într-un loc, riști să crezi că ești extraordinar. Am învățat foarte multe lucruri, dar sunt conștient că în medicină trebuie să fii dispus să înveți toată viața. Cand nu mai faci lucruri noi e momentul să ieși la pensie. E o carieră, o vocație, trebuie să ai mintea deschisă, să îți dai seama unde te afli, ce poți îmbunătăți, ce idei noi și ce tehnici poți utiliza. Este o vorbă: <<dacă ești cel mai destept dintr-o cameră, te afli în camera greșită.>>

Pe Maximilian Muntean îl găsiți la Spitalul Humanitas de pe strada Frunzișului.

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.