Închide

Intervenție de mare risc a pompierilor clujeni pentru salvarea unui bărbat care a căzut de pe un versant din Cheile Turzii

Actualitate by Actual de Cluj - mai 16, 2020 0 940

ISU Cluj a primit solicitare în jurul orei 13.00, printr-un apel de urgență, pentru a interveni să salveze un bărbat, care se pare că a căzut de pe un versant din Cheile Turzii.
„Au fost alertate o autospecială cu echipamente de salvări de la înălțimi, un echipaj SAJ, elicopterul SMURD de la Jibou și serviciul salvamont din Cehile Turzii. Se pare că bărbatul, în vârstă de circa ca 30 de ani, a căzut de la o înălțime între 20-30 m,  și s-a oprit într-un punct intermediar de pe versantul drept (dinspre Mihai Viteazul spre Petrești)”, se precizează în comunicatul transmis de ISU Cluj.

Echipajul salvamont a ajuns la bărbat, i-a acordat primul ajutor și l-au pregătit pentru a fi ridicat cu nacela elicopterului (vezi video).

Echipajul elicopterului SMURD a reușit să-l preia pe bărbat și să-l aducă la un nivel mai ușor accesibil, unde s-a încercat stabilizarea lui pentru a fi transportat la spital.

„Situația este destul de delicată acolo, colegii au fost la o distanță destul de mare de punctul unde căzuse bărbatul (…) Intervenția a avut un grad ridicat de risc și a fost, în cea mai mare parte, meritul echipajului  salvamont și al elicopterului SMURD”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.

Pompierii sprijină în aceste momente acțiunile de acordare a asistenței medicale de urgență pentru stabilizarea pacientului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu