Închide

Întâlnire cu Elvis Presley și Batman, sport și distracție în familie la Iulius Mall Cluj (P)

ActualitateSocial by Actual de Cluj - sept. 16, 2022 0 168

O competiție în care toată lumea câștigă, dar nu urcă nimeni pe podium va avea loc sămbâtă, 17 septembrie, în Iulius Parc. La activitățile tip ștafetă și alergare din cadrul Father & Son/Daughter Challenge vor putea participa tații, alături de copiii lor și își vor crea amintiri prețioase. De asemenea, seria Movie Nights continuă și în acest sfârșit de săptămână (dacă vremea va fi favorabilă), așa că iubitorii de film și muzică se pot bucura, vineri, 16 septembrie, de pelicula „Elvis”, care dezvăluie povestea Regelui Rock and Roll – Elvis Presley, iar sâmbâtă, 17 septembrie, îl vor întâlni pe Batman. Pentru cumpărături nu ezita să faci o vizită brandurilor din Iulius Mall și nu rata nici Târgul de Antichități.

De sport și distracție în familie vor avea parte toți cei care se vor alinia la startul competiției Father & Son/Daughter Challenge, ce va avea loc în Iulius Parc, sămbâtă, 17 septembrie, în intervalul orar 9.00 – 12.30. Tată-fiu, tată-fiică, echipe pline de energie și entuziasm vor trebui să parcurgă traseele ce includ activități sportive bazate pe camaraderie, încredere și puterea exemplului. Toate echipele, chiar dacă vor fi împărțite în patru categorii: Voinicii (6-8 ani), Zmeii (9-12 ani), Zânele (6-8 ani) și Prințesele (9-12 ani), vor trece linia de sosire victorioși, însă nu vor urca pe podium, ci se vor bucura că au dobândit împreună experiențe de neuitat. La eveniment vor participa și mamele, frații și surorile, însă doar în calitate de susținători ai celor mai apropiați aventurieri ai lor. Pentru a lua parte la acest challenge, trebuie să vă înscrieți aici: www.fatherandson.ro/product/inscriere/, iar mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook Father & Son/Daughter Challenge. Eveniment organizat în parteneriat cu Auchan și Iulius Mall Cluj.

Primul film de săptămâna aceasta din cadrul Movie Nights spune povestea lui Elvis Presley văzută prin prisma relației sale complicate cu managerul său enigmatic, colonelul Tom Parker. Pelicula se adâncește în dinamica relației complexe dintre cei doi, care se întinde pe o perioadă de peste 20 de ani, de la ascensiunea lui Presley la faimă, până la vedeta fără precedent care a schimbat cursul istoriei, pe fundalul peisajului cultural în evoluție și al pierderii inocenței în America. „Elvis” va rula pe marele ecran vineri, de la ora 20.30, așa că nu rata o (re)întâlnire cu regele! Sâmbătă, 17 septembrie, este despre acțiune și dramă pentru că în Iulius Parc vedetă va fi BatmanAtenție, filmele se vor difuza doar dacă vremea va fi favorabilă!

După ce te-ai bucurat de evenimentele din Iulius Parc, te așteptăm și în Iulius Mall să faci și o călătorie în timp, marcată de eleganță și rafinament, la „Târgul de Antichități”. Evenimentul are loc sâmbătă și duminică17 – 18 septembrie 2022, aduce laolaltă oameni pasionați de cultură, istorie și conservarea valorilor și pune la dispoziția publicului piese cu povești încântătoare.

Acest text are caracter PUBLICITAR

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu