Închide

Inflația în România a ajuns la 8,8% în septembrie. Transportul aerian, energia termică și peștele, printre serviciile și produsele cu cele mai mari scumpiri

Economie by Actual de Cluj - oct. 12, 2023 0 158

Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2023 comparativ cu luna septembrie 2022 este 8,8%, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică. Rata anuală a inflaţiei rămăsese la nivelul de 9,4% în august, același comparativ cu luna iulie.

Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2023 comparativ cu luna august 2023 este 100,79%, iar rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 5,7%. ▪ Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2023 comparativ cu luna septembrie 2022 este 8,8%. ▪Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2022 – septembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) este 12,6%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE – în luna septembrie 2023 comparativ cu luna august 2023 este 100,82%.  Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2023 comparativ cu luna septembrie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,2%.  Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2022 – septembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) determinată pe baza IAPC este 11,4%.

Cele mai mari majorări, în perioada septembrie 2023 – septembrie 2022, au fost înregistrate la servicii (12,10%), în vreme ce prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 10,36%, iar cele ale mărfurilor nealimentare cu 6,68%. Inflația la alimente a înregistrat scăderi în septembrie, în timp ce procentul pentru servicii e mai mare. În august, alimentele erau cu 11,88% mai scumpe decât anul trecut, mărfurile nealimentare erau mai scumpe cu 6,98%, iar serviciile cu 11,72%, față de august 2022. Amintim că guvernul a plafonat adaosul comercial la unele alimente de bază începând cu data de 1 august.

Conform datelor aferente lunii septembrie, dintre produsele alimentare, peștele proaspăt, cu o creștere a prețului de 17,65% rămâne produsul care a cunoscut cele mai mari creşteri de preţuri în ultimul an, urmat de margarină, cu 17,28%, şi ouă, 16,62%. La băuturi, prețul berii s-a majorat în ultimul an cu 17,34%, iar cel al vinului cu 10,03%. În categoria serviciilor, transportul aerian, rămâne în continuare serviciul cu cele mai mari creșteri de preț de 24,32%, fiind urmat de serviciile de apă, canal și salubritate a căror creșteri de preț au fost de 20,83%, iar serviciile de cosmetică și-au majorat prețul cu 17,14%. Dintre mărfurile nealimentare, energia termică rămâne în continuare vedeta scumpirilor cu 23,82%.
În perioada septembrie 2023 – septembrie 2022 cea mai mare scădere de preţuri a fost înregistrată la uleiul comestibil, de (-23,57%).

Septembrie 2023 față de august 2023

Preţurile de consum în luna septembrie 2023 comparativ cu luna anterioară au crescut cu 0,79%. În intervalul comparat, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat cu 0,33%, în vreme ce serviciile şi mărfurile nealimentare au cunoscut creșteri de 1,06% şi, respectiv, 1,00%. Cele mai mari creşteri lunare s-au înregistrat la cartofi (6,73%) și legume și conserve de legume (2,98%) în cazul mărfurilor alimentare, și cărți, ziare și reviste cu (3,57%) urmate de scumpirea detergenților cu (2,26%) în cazul mărfurilor nealimentare. Tot în această categorie, prețul combustibililor s-a majorat cu (2,01%). La polul opus, cele mai importante scăderi comparativ cu luna august s-au consemnat la fructele proaspete (-7,18%).
Trebuie precizat faptul că în calculul inflaţiei pentru energie electrică şi gaze s-au luat în considerare prevederile O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare