Închide

Incidența infecției cu coronavirus se apropie de un nou record pozitiv în Cluj-Napoca, la 0,13 cazuri la mie azi

Sănătate by Actual de Cluj - iun. 11, 2021 0 181

Incidența infecției cu coronavirus se apropie de un nou record pozitiv în Cluj-Napoca, în condițiile în care aceasta a scăzut azi la doar 0,13 cazuri la mia de locuitori.
Datele Direcției de Sănătate Publică arată că incidența infecției cu coronavirus a scăzut în Cluj-Napoca la 0,13 cazuri la mie, considerabil sub media județeană, care azi e de 0,17 cazuri la mie. Numărul cazurilor depistate în oraș în ultimele două săptămâni a scăzut la 44, cel mai mic număr din acest an, o treime din numărul total al cazurilor depistate în județ, care e de 126, după cum arată datele instituției.

Să menționăm, Clujul e județul din țară cu cele mai multe cazuri de infecție depistate de la debutul pandemiei până în prezent, 57.500 de persoane au fost depistate cu infecție până acum, număr depășit doar de Capitală, și la mare distanță de alte județe comparabile ca populație. În Timiș de exemplu numărul infecțiilor depistate până ieri e de 54.300, în Iași – 42.400, iar în Constanța – 43.000 de cazuri. În Cluj au decedat până acum peste o mie de persoane infectate cu SARS-CoV 2.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu