Închide

Începe sezonul de schi la Cluj. Se deschide pârtia Feleacu

ActualitateEconomieTop News by Kristina Reştea - dec. 09, 2016 0 1110

Austria e una dintre cele mai populare ţări în ofertele de turism de iarnă, oferte sunt şi în Franta, Italia, Elveţia sau chiar în Bulgaria, Serbia sau Slovacia. Dacă nu aţi făcut încă planul de vacanţă, iar Braşovul, de pildă, e prea departe, aveţi câteva opţiuni mai accesibile şi la Cluj: de azi se deschide pârtia „din vecini”, de la Feleacu.

Pârtia Teleschi Feleacu se deschide de azi, pentru amatorii de schi, dar și de snowboard, au anunţat administratorii. Pentru profesionişti, oferta de la Cluj nu e tocmai o mare provocare: pârtia are o lungime a traseului de numai 765 de metri, diferenţa de nivel fiind de 98m.

Anul trecut, din cauza vremii, sezonul a fost unul destul de scurt, spun administratorii, dar, în zilele cu zăpadă, clujenii s-au înghesuit la schi. „În week-end am avut şi 4-5000 oameni pe pârtie de-a lungul zilei. Chiar am avut probleme cu accesul din cauza asta, au fost blocaje în trafic, aşa că acum ne-am pregătit şi cu oameni care să direcţioneze clienţii, avem parcare pregătită”, spune Andrei Deac, PR manager al pârtiei. Bugetul necesar pentru cei care vor să petreacă o zi pe pârtie, inclusiv să ia masa e undeva la 100-150 de lei (+40 de lei, dacă nu ai echipament), estimează administratorii. Prețurile din acest sezon sunt de 5 lei pentru fiecare urcare. Există şi pachete cu mai multe urcări: 45 de lei – 10 urcări, 65 de lei – 15 urcări, 80 de lei – 20 de urcări. Costurile cresc pentru cei care nu au echipament – la centrul de închirieri de la pârtie, echipamentul complet de schi și snowboard costă 40 de lei/zi.

Programul de funcţionare nu s-a schimbat de anul trecut: pârtia este deschisă în fiecare zi a săptămânii până la ora 22:00, diferite fiind orele de deschidere. Astfel, de marți până joi, pârtia se deschide la ora 16:00, în zilele de weekend este disponibilă încă de dimineața de la 10:00, iar vinerea de la ora 14:00. Săptămâna începe cu o zi în care pârtia este pregătită după aglomerația din weekend, așa încât lunea se deschide doar la 18:00.

„Clujenii care vor să se dea cu sania au o alternativă viabilă în cadrul Fun Park-ului, unde există un traseu de tubing. Tot în Fun Park Cluj, doritorii se pot da în zorbing, să se cațere pe peretele de escaladă sau să încerce tirul cu arcul. Cei mici se pot distra în rotondo sau se pot juca în spațiul special amenajat din cadrul parcului de distracții”, mai transmit administratorii pârtiei. La Pensiunea Teleschi, clujenii pot servi masa și se pot lua masa și se pot încălzi cu un vin fiert la barul pensiunii. Pârtia de începători este amenajată de miercuri și își așteaptă în continuare “elevii”. O urcare cu”baby-lift”-ul costă 2 lei. SnowPark-ul este încă în curs de amenajare și se va redeschide în cursul săptămânii viitoare. Accesul în cadrul SnowPark-ului este permis doar cu cască de protecție și protecție de spate.

Sursa foto: Teleschi Feleacu

Sursa foto: Teleschi Feleacu

 

Urmează să se deschidă şi pârtia de la Buscat (la 12 kilometri de stațiunea Băișoara), deocamdată închisă. „Din păcate astrele nu s-au aliniat pentru a se putea schia în acest weekend la Buscat, vântul şi gradele cu plus ne strică distracţia, dar cu siguranţă ne vedem săptămâna viitoare”, îşi informează clienţii administratorii Buscat Resort. Buscat Resort are trei pârtii, de 800, 900 și 1.300 metri.

 

Pregătiri. Sursa foto: Buscat Resort

Pregătiri. Sursa foto: Buscat Resort

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.