Închide

Începe să-și revină turismul în Cluj, dar încă e departe de valorile de dinainte de pandemia de coronavirus, numărul turiștilor crește în martie cu 75% într-un an

EconomieTop News by Actual de Cluj - mai 18, 2022 0 147

Începe să-și revină turismul în Cluj, dar încă e departe de valorile de dinainte de pandemia de coronavirus, în luna martie, pentru care există cele mai recente raportări publicate azi, numărul turiștilor care au ajuns în Cluj s-a apropiat de 35.000.

Conform Direcției Județene de Statistică, în Cluj au fost înregistrați în luna martie un număr de 34.975 de turiști, în creștere cu aproape 35% față de luna anterioară și nu mai puțin de 75% față de aceeași lună a anului trecut. Numărul rămâne însă departe de cel înregistrat înainte de pandemia de coronavirus: în martie 2019 în Cluj au ajuns peste 45.600 de turiști, iar cu un an mai devreme – peste 46.800. Totuși, e aproape de valoarea înregistrată în urmă cu șase ani, atunci în luna martie au fost înregistrați un număr de 35.100 de turiști.

Să mai precizăm că vasta majoritate a turiștilor înregistrați în Cluj sunt români, aproape 85%; dintre cei străini 90% sunt europeni.

Durata medie a șederii, în luna martie, a fost de 1,7 zile/turist iar indicele de utilizare netă a fost de puțin peste 20%, adică doar un loc din cinci a fost ocupat.

În primele trei luni din an în Cluj au fost cazați peste 84.400 de turiști, dintre care aproape 11.000 de turiști străini, față de 58.200 în primele trei luni din 2021.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare