Închide

Începe Jazz in the Park: în Parcul Central, pe mal de Someş, la Operă şi la Pata Rât. Orchestra care deschide festivalul la Operă stă o zi în plus ca să cânte şi la Pata Rât

ActualitateFestivalTop News by Kristina Reştea - iun. 26, 2017 0 506

Va fi „cel mai mare festival de până acum”, spune Alin Vaida, directorul Jazz in the Park despre ediţia a cincea a festivalului. Evenimentele încep de azi, iar ediţia de 2017 vine cu o componentă mai consistentă a concertelor cu bilete plătite, dar ajunge şi la groapa de gunoi a oraşului, focarul uneia dintre cele mai mari probleme sociale ale Clujului.

Publicul pentru evenimentele Jazz in the Park e unul eclectic – sunt cunoscători şi amatori de jazz, dar şi locuitori ai oraşului care pur şi simplu caută o alternativă de petrecere a timpului liber, în parc. Peste o sută de concerte vor avea loc la Jazz in the Park în săptămâna 26 iunie-2 iulie la Cluj, anunţă organzatorii. Printre artiștii care vin la Cluj se numără Dhafer Youssef, Vintage Trouble, Barcelona Gipsy Balkan Orchestra, Viva Vox, Tatran, Jojo Mayer & Nerve, Skalpel, Dario Rossi, DJ Vadim, Ours Samplus, Hidden Orchestra, Mammal Hands, Niogi & Pete Lockett, Sebastian Spanache Trio, JazzyBIT. Concertele sunt cu intrare liberă și bilet neobligatoriu în Parcul Central și pe malul Someșului, apare o scenă în cea mai izolată comunitate a Clujului, lângă groapa de gunoi, sunt programate şi trei concerte pe bilete și abonamente la Opera Maghiară cu trei dintre cele mai importante nume ale muzicii internațional. Sunt anunţate petreceri în Form Space, artă stradală și un Fond pentru comunitate.

„Avem în acest an o secţiune clar dedicată de bilete, cu trei concerte la Opera Maghiară. Încercăm să creştem nivelul muzical şi calitatea artiştilor. Muzica unora dintre ei se pretează mai bine la săli de spectacole şi, de asemenea, onorariul mai ridicat pentru a aduce anumiţi artişti ne-a condus la această mişcare. Am lucrat mult până acum la segmentul cu acces liber, pentru a dezvolta audienţa. Concertul de luni seară e sold out”, anunţă directorul Jazz in the Park. Festivalul începe chiar azi, cu deschiderea oficială de la Opera Maghiară,  iar concertul sold out e cel al Barcelona Gipsy Balkan Orchestra. Concerte la Opera Maghiară vor mai avea loc marți cu avangardistul jazz și world music Dhafer Youssef și miercuri cu „regina muzicii latino jazz”, Susana Baca.

Jazz in the Park. La Pata Rât. „În speranţa şi alţii se vor alătura”

Scena surpriză de la ediţia din acest an e însă alta: la Pata Rât. Concertele de la groaba de gunoi a oraşului au loc marți, acolo unde sunt deja confirmate patru nume. „Evenimentul de la Pata Rât e foarte important pentru noi. Am îneput încă de anul trecut interacţiunea cu comunitatea de acolo şi cu cei care au proiecte, e o zonă controversată, despre care părerile sunt împărţite. Fiindcă am fost duşi acolo şi am văzut cum îşi petrec oamenii viaţa de zi cu zi, am fost inspiraţi să facem ceva. Aceşti oameni trebuie să treacă printr-un amplu proces de integrare. Ştim că nu putem salva lumea, dar putem face ceea ce ştim noi să facem, putem să atragem atenţia asupra situaţiei, în speranţa că şi alţii se vor alătura demersului. TIFF de exemplu face de câţiva ani activităţi pentru copiii de acolo. Mesajul nostru este că şi ei sunt parte din comunitate”, a transmis Vaida. Acesta a anunţat azi că cei de la Barcelona Gipsy Balkan Orchestra (trupa care deschide festivalul, cu un concert la Opera Maghiară, unde accesul se face pe bază de bilet) au dorit să se alăture în evenimentul de la Pata Rât. „Mulţi componenţi din trupă sunt de etnie romă, vin din mai multe ţări, din Serbia, din Ucraina şi aflând de proiectul nostru ne-au spus că dacă putem să îi mai ţinem o zi în Cluj ei concertează şi acolo”, a povestit Alin Vaida. Demersului de la Pata Rât i s-a alăturat şi asociaţia Beard Brothers. Scena de la Pata Rât e activă marţi, iar aici concertele încep de la ora 16:00. De Pata Rât se leagă și cauza fondului Jazz in the Park, care strânge bani pentru proiecte sociale, culturale și educaționale pentru comunitatea care locuiește lângă groapa de gunoi, dar și pentru finanțarea unor inițiative benefice orașului. Primăria va pune la dispoziție marţi autobuze în regim gratuit care vor circula pe ruta Piața Cipariu-Pata Rât. Autobuzele pornesc din stația de transport în comun din Piața Cipariu de la orele 15:30, 16:30, 17:30, 18:30 și 19:30 și se întorc în Cluj, la oră fixă, de la ora 17 și până la ora 22. „Fondul nostru are două direcţii în acest an. Una pentru proiecte culturale, pentru care vom face un call de proiecte şi o alta care are în vedere proiecte sociale la Pata Rât. Vom susţine astfel de iniţiative, vrem să animăm zona, să creăm spaţii de joacă, să susţinem proiecte educaţionale. Cei de la Beard Brothers ne ajută să strângem bani şi vor să continue cu iniţiative proprii”, a completat Vaida. Intrarea este liberă la concertele din spații publice – malul Someșului, Parcul Central, Pata Rât și din stradă -, iar cei care doresc pot cumpăra cel puțin un bilet neobligatoriu de minim 10 lei pentru susținerea Fondului Jazz in the Park.

 

 

Concurs pe mal de Someş, pian la miezul nopţii şi scenă Electro în Parcul Central

Malul Someșului va găzdui Concursul Internațional Jazz in the Park, iar cele 15 trupe finaliste vor cânta aici în fiecare seară, de marți și până joi, menţionează Corina Brânduşan, PR manager al festivalului. „Concursul e important pentru un festival de nişă muzicală”, a subliniat Vaida, completând că şansele tinerilor artişti de jazz de a fi expuşi sunt mai mici decât în alte genuri muzicale. „Inima festivalului” rămâne și în acest an Parcul Central, subliniază organizatorii. Aici vor fi amplasate trei scene pe care muzica se va auzi vineri, sâmbătă și duminică. Una dintre scene va avea tematică electro-jazz. „Clujul s-a remarcat în ultimii ani ca un oraş al festivalurilor, mai ales de muzică electronică. Am încercat să aducem varianta noastră de muzică eletctronică, mai ales că sunt multe proiecte foarte bune de jazz care folosesc tehnologia”, a menţionat Vaida. „Ideea este să îi aducem pe oameni în parc de dimineaţa până seara”, precizează organizatorii. Se amenajează aici din nou zone de relaxare şi de jocuri pentru copii, dar şi un spaţiu de food court, în colaborare cu cei de la Streed Food Festival. Şi în acest an au loc concerte la miezul nopţii – unul dintre ele susţinut de pianistul Bogdan Vaida. Organizatorii au anunţat că în acest an vor promova sistemele „tree hug”, pentru a le atrage atenţia celor care folosesc parcul fără să se intereseze însă şi de soarta copacilor de care îşi leagă hamacele.

De asemenea, reprezentații artistice vor avea loc în mai multe zone prin conceptul Jazz in the Street, integrat în festival: vor avea loc performance-uri pe bulevardul Eroilor, la Off the Wall, în fața Operei Maghiare și în fața clădirii The Office. Organizatorii Jazz in the Park vorbesc şi despre lansarea discuţiei despre o oarecare reglementare în ceea ce priveşte arta stradală. De pildă: care ar fi cele mai bune locuri unde poţi cânta în stradă? În plus, sesiunile de improvizație jam session vor avea loc marți, miercuri și joi la Blend, la ele vor participa atât muzicienii de la Jazz in the Park, cât și curioși dornici să-și încerce talentul muzical.

 

 

 

  • author photo two

    Kristina Reştea

    Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

    Nici un comentariu

    Scrie un comentariu