Închide

Începe Bacul, la Cluj se înscriu cu 200 mai mulți decât anul trecut. Șeful Inspectoratului Școlar: „În timp vom asista la o creștere de 20% la Cluj între generația de acum și cea de peste 8 ani”

Educaţie by Actual de Cluj - iun. 06, 2017 0 255

Numărul de absolvenți de liceu care se înscriu la examenul de Bacalaureat în Cluj crește cu 200 într-un an, dar inspectorul școlar general spune că cifrele rămân în parametrii anilor trecuți; totuși, în câțiva ani numărul de absolvenți va crește cu 20%, o excepție pe fondul demografiei în scădere din țară.

Examenul de Bacalaureat începe azi cu probele de evaluare a competențelor iar în Cluj sunt înscriși 4.204 candidați, dintre care aproape 3.800 sunt din promoția curentă și 400 din promoțiile anterioare – o creștere cu 200 față de anul trecut. „Promoțiile sunt asemănătoare”, spune inspectorul școlar general Valentin Cuibus. „Dar la Cluj va fi o creștere, în sensul că acum discutăm de generații de aproximativ 4.600, sub 5.000, în vreme ce acum în clasa pregătitoare sunt 6.280 înscriși. e o diferență și e o tendință de creștere, și cei care intră în clasa I sunt 6.000 și ceva. În timp vom asista la o creștere de 20% la Cluj între generația de acum și cea de peste 8 ani”.

E o tendință cu totul ieșită din comun având în vedere că, la nivel național, natalitatea e în scădere. Sporul natural – diferența între nașteri și decese – e negativ în România de ani de zile; Institutul Național de Statistică arată că doar în ianuarie diferența era de 13.700. Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2017 (-13704 persoane), cât şi în luna ianuarie 2016 (-7.757 persoane) și în anii precedenți.  „E vorba de dezvoltarea economică a Clujului”, explică Cuibus. „Sunt foarte mulți tineri care vin la Cluj, Floreștiul s-a dezvoltat foarte mult și aduc copiii în Cluj. Sunt 3 ani la rând de când e creștere”.

Citește și:

Sociologul Barbu Mateescu: Demografia schimbă România. Bizara relație dintre Cluj și București

Nici un comentariu

Scrie un comentariu