Incendiu într-o locuință din comuna clujeană Cojocna. Un bărbat a fost găsit decedat după stingerea focului
Actualitate by Actual de Cluj - dec. 29, 2025 0 280
Un incendiu izbucnit duminică seara la o casă din satul Boju, comuna Cojocna, s-a soldat cu decesul unui bărbat, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii focului este utilizarea unui reșou.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, fiind trimise trei autospeciale de stingere. Incendiul s-a manifestat generalizat, atât la acoperișul locuinței, cât și la interior, pe o suprafață de aproximativ 70–100 de metri pătrați.
Intervenția a fost îngreunată de vântul puternic, însă pompierii au reușit să limiteze extinderea focului și să salveze patru anexe gospodărești din apropiere. În timpul operațiunilor de stingere, acoperișul casei s-a prăbușit. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 23.30.
Având în vedere distrugerile majore și informațiile potrivit cărora în locuință ar fi putut fi o persoană, pompierii au revenit pe parcursul nopții pentru supravegherea zonei și pentru a preveni riscul reaprinderii incendiului. Căutările au fost reluate în cursul dimineții, împreună cu polițiștii.
În urma verificărilor efectuate, în interiorul locuinței a fost găsit trupul unui bărbat decedat. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incendiul.

